Acasă Uncategorized Bucureşti: Va sanctiona CNA lipsa de echilibru a TVR?

Bucureşti: Va sanctiona CNA lipsa de echilibru a TVR?

DISTRIBUIȚI

95570 – 08112010 – Televiziunea Romana a programat, duminica, emisiunea “Ultima Ediţie” difuzata la ora la care poetul Adrian Paunescu era inmormantat. Invitatul moderatorului Lucian Parvoiu a fost eseistul Andrei Cornea, un adversar recunoscut al lui Adrian Paunescu. A existat un singur invitat, ceea ce a dus, inevitabil, la o desfiintare in direct a celui care a trecut la eternitate. “Era un poet mediocru, avea un geniu însă, un geniu histrionic, malefic, de manipulator de mase, el a instituit cultul conducătorului,

 

 

 

 

 

 

 a insuflat acestui cult o mistică și un delir naționalist care a prins, a devenit o mistică-surogat într-o țară în care totul era surogat. Pentru că erau niște adolescenți cărora el le insufla acest delir și rezultatul era că ei creșteau cu șovinismul, naționalismul și reducționismul mintal al omului nou.” ne-a comunicat Cornea convingerile sale care nu mira pe nimeni care ii cunoaste scrierile. Cornea nu s-a sfiit sa il considere pe Paunescu drept un “om bolnav de putere, care a fost invidios pe Ceausescu pentru faptul ca a fost putin mai puternic despre el”” Cornea ne reaminteste ca singurul om care mai vorbea la televiziune în afară de Ceaușescu era Păunescu. “Mă revolt când aud că se spune că a fost și un patriot, iar în revista Flacăra promova tot felul de impostori care descopereau perpetuum mobile sau panacee..Și Stalin făcea din când în când lucruri bune, îi considerăm, acum, pe toți eroi naționali?”, a comentat Cornea. Invitatul postului public si-a aratat satisfactia in legatura cu faptul ca presedintele Traian Basescu s-a dus in pulover la catafalcul lui Paunescu, pentru a-si lua la revedere. “Măcar s-a afișat în pulover și nu în haină, ceea ce poate reprezenta un mic bemol pus la cheie”, a afirmat eseistul. Nici faptul ca poetul a fost depus, pentru cateva ore la Ateneul Roman nu a ramas fara reactie. “Ateneul nu aparține oricui, nu e o instituție privată și eu cred că s-a depășit o limită și nu e bine ca tineretul să vadă asemenea lucruri” (…) “Acest om apare in Raportul Tismaneanu, printre cei care au sustinut cel mai insistent regimul Ceausescu declarat criminal si ilegitim. Cum este posibil ca un astfel de om ca fie expus la Ateneu?”, a conchis colaboratorul permanent al revistei “22”. Cenaclul Flacara este considerat de invitatul TVR drept o “religie, o mistica surogat”, iar poetul este catalogat drept un simplu versificator, opinie intarita si de modereatorul Lucian Parvoiu. Acuzatiile au mers atat de departe, incat invitatul, il acuza pe cel care exact la acea ora era inmormantat ca la Cenaclul Flacara promova “proclamatiile de fidelitate fata de patrie, de partid, cu mana intinsa in semn de salut semi-fascist, semi-legionar”. Parvoiu nu s-a deranjat sa il cheme la ordine pe Andrei Cornea, cum nu a facut-o niciodata pe parcursul emisiunii.

Poate ar fi bine ca CNA sa analizeze, intr-o sedinta viitoare, daca emisiunea, asa cum a fost gandita si gestionata ea, a respectat legislatia audiovizuala. – www.promptmedia.ro, sursa – Optimal Media

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.