Acasă Uncategorized Chisinau: Mihai Ghimpu acuza ca Tratatul privind regimul de frontiera cu Romania...

Chisinau: Mihai Ghimpu acuza ca Tratatul privind regimul de frontiera cu Romania este neconstitutional

DISTRIBUIȚI

95852 – 16112010 – Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat marţi că premierul Vlad Filat nu a avut mandatul necesar pentru a semna Tratatul privind regimul de frontieră cu România. Presedintele Ghimpu a calificat acordul drept ilegal şi neconstituţional.

„Atât timp cât documentul nu a fost ratificat de Parlament, eu nu pot să-l atac la Curtea Constituţională”, a adăugat şeful interimar al statului, relatează Jurnal md..

Şeful Guvernului de la Chişinău nu a comentat, deocamdată, acuzaţiile.

În urmă cu o săptămână, premierul Vlad Filat şi ministrul de român de Externe, Teodor Baconschi, au semnat la Bucureşti un document privind regimul frontierei şi regulile de gestionare a frontierelor de către Republica Moldova şi România.

Potrivit oficialilor, tratatul este unul tehnic şi nu se referă direct la recunoaşterea frontierelor de stat deoarece acest lucru a avut loc automat, odată cu recunoaşterea independenţei Republicii Moldova de către România, ca moştenitoare de drept a frontierelor sovietice.

Pentru a intra în vigoare, Tratatul privind regimul de frontieră ar trebui ratificat de parlamentele celor două state. Imediat după semnarea lui, Alianţa Moldova Noastră, democraţii şi comuniştii au criticat documentul, afirmând că este neconstituţional şi trebuia să fie examinat în Parlament înainte de a fi semnat. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.