95656 – 10112010 – La 11 noiembrie 1918, a fost semnat armistiţiul care punea astfel capăt războiului. În fiecare an, Franta comemoreaza această zi şi aduce un omagiu celor care au luptat în Primul Război Mondial. Pentru a pune în evidenţă rolul oraşului Iaşi în istoria comună a celor două tări, pe lângă omagiul tradiţional de la cimitirul Bellu din Bucureşti, anul acesta, Ambasada Frantei organizează la Iasi două ceremonii: una la Monumentul Eroilor Francezi morţi în Primul Război Mondial de la Cimitirul Eternitatea,
cealaltă lângă statuia Generalului Berthelot din apropierea Teatrului Naţional. Ambasadorul Frantei în România, Henri Paul, va conduce aceste ceremonii care vor avea loc joi, 11 noiembrie, la orele 15.00 şi respectiv 16.00. – www.promptmedia.ro