95426- 02112010 – Cu ocazia aniversării jubileului relaţiilor diplomatice româno-cipriote, Ambasada României la Nicosia organizează, în noiembrie 2010, o serie de manifestări culturale destinate a sublinia excelenţa relaţiilor dintre cele două ţări, vechimea şi soliditatea legăturilor româno – cipriote. Reunite sub egida Luna Culturii Române în Cipru, manifestările includ artă contemporană, film românesc, filatelie, precum şi lansarea timbrului comun România – Cipru, dedicat aniversării celor 50 ani de relaţii diplomatice neîntrerupte.
Expoziţia de artă contemporană DEBUT, deschisă în perioada 1-12 noiembrie 2010, la Centrul Cultural „The Mills” – Kaimakli, va fi vernisată în prezenţa ministrului Educaţiei şi Culturii al Republicii Cipru, Andreas Demetriou şi a primarului Nicosiei, Eleni Mavrou.
Evenimentul marchează prima apariţie publică a doi tineri artişti români, Alexandru Cican şi Vlad Lomnăşan, care vor conduce publicul prin cele mai noi tehnici de media. Expoziţia va prezenta fotografii, artă digitală şi design media, precum şi proiecţii de scurt-metraje în format DVD.
Manifestarea continuă proiectul lansat de Ambasada română în 2008 sub titlul „Dialog”, menit să prezinte artiştii români care trăiesc în Cipru şi absolvenţii ciprioţi de universităţi româneşti.
Festivalul de Film românesc a devenit deja o tradiţie în peisajul cultural din Cipru, aflându-se în acest an la cea de-a 5-a ediţie. În perioada 19 – 23 noiembrie 2010, la cinematograful Pantheon din Nicosia vor rula cele mai recente producţii cinematografice româneşti (2009), distinse cu premii internaţionale la Festivalul de Film East End de la Londra, Festivalul de Film de la Venetia sau Cannes: Francesca, în regia lui Bobby Păunescu; Felicia, înainte de toate, regizat de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf; Casanova, identitate feminină, în regia lui Marius Barna; O secundă de viaţă, regizat de Ioan Cărmăzan, Umilinţa, în regia lui Cătălin Apostol.
Luna Culturii Române în Cipru se va încheia cu ceremonia oficială de lansare a timbrului comun România – Cipru, având ca temă viticultura. Lansarea oficială a timbrului comun va fi însoţită de o expoziţie de filatelie ce urmăreşte diversele stagii din procesul de producţie şi fabricare a vinului. Expoziţia va fi deschisă în perioada 29 noiembrie – 10 decembrie 2010, la sediul Bank of Cyprus Cultural Foundation din zona veche, veneţiană, a capitalei Nicosia. www.promptmedia.ro