95925 – 18112010 – România, prin Institutul Cultural Român de la Paris, devine anul acesta partener principal în organizarea festivalului Tzig’n Jazz. Aflat la cea de-a treia ediţie, Festivalul Tzig’n Jazz are loc în perioada 17- 21 noiembrie 2010, la Palatul Béhague din Paris (sediul Ambasadei României în Franţa).
Festivalul Tzig’n Jazz este purtătorul unui mesaj despre importanţa toleranţei şi a incluziunii sociale. Data de 17 noiembrie, data deschiderii festivalului, a fost aleasă pentru a marca Ziua internaţională a toleranţei, sărbătorită în toată lumea la data de 16 noiembrie 2010 (rezoluţia ONU nr. 51 din 1995).
Sărbătoare a confluenţelor dintre muzica roma şi jazz, festivalul Tzig’n’Jazz devine un punct de reper pe harta evenimentelor muzicale pariziene. Ajuns la a treia ediţie anul acesta, festivalul este o întâlnire unică pentru iubitorii de muzică. Publicul parizian, cunoscător şi iubitor al stilului « jazz manouche » a răsplătit primele două ediţii Tzig’n Jazz cu săli pline şi aprecieri la superlativ după concerte.
Tzig’n Jazz 2010 oferă ţambalului, instrument puţin utilizat în jazz- ul occidental, un loc de onoare pe scenă. La fiecare concert un ţambalist român va invita pe scena Palatului Béhague mari nume ale jazzului internaţional: Richard Galliano, Didier Lockwood, Tchavolo Schmittt, Angelo Debarre, Emy Dragoi etc. Ovidiu Lipan Ţăndărică, Rona Harner, Anne Ducros sau Taraful din Clejani completează afişul Tzig’n Jazz 2010.
Cea de-a treia ediţie Tzig’n Jazz este organizată de Alin Predoi, iniţiator şi director al festivalului, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Paris şi Ambasada României în Franţa. www.promptmedia.ro