95397 – 01112010 – Pavilionul României din cadrul Expo Shanghai 2010 a organizat pe 31 octombrie 2010, festivitatea care a marcat încheierea prezenţei la Expoziţia mondială de la Shanghai.
Ultimul spectacol pe scena Pavilionului a fost susţinut împreună de cele două ansambluri folclorice – Dorna Dorului şi ansamblul secuiesc Harghita.
Cu această ocazie, Ferdinand Nagy a premiat ultimii doi vizitatori care au trecut pragul Pavilionului României: Liu Jing, 39 de ani, asistent manager, şi Emily Chen, 28 de ani, ingineră.
„Prin participarea la Expo Shanghai, ne-am dorit să aducem în faţa publicului vizitator, tot ceea ce este reprezentativ pentru România: cultură, tradiţii şi obiceiuri, potenţialul turistic, dar şi să contribuim la promovarea unor proiecte care să crească prezenţa României în acest spaţiu extrem de atractiv din punct de vedere cultural şi economic”, a declarat Ferdinand Nagy, comisarul general pentru Expo Shanghai.
Timp de şase luni, echipa României şi-a propus ca, prin activităţile organizate, pavilionul României -Greenopolis să ocupe un loc distinctiv în preferinţele vizitatorilor.
„În cele 184 de zile de expoziţie Pavilionul României a fost vizitat de 5.473.000. Întreaga activitate de diplomaţie publică, desfăşurată în cadrul Pavilionului României a însemnat în primul rând o muncă de echipă, dar şi un efort susţinut, de a prezenta cât mai bine profilul României, la nivel mondial. (…)„După primele evaluări pe care le-am făcut, rezultatele pe care le-am obţinut confirmă obiectivele pe care ni le-am propus de la început pentru expoziţie: vizibilitate ridicată, prezenţă culturală susţinută şi dezvoltarea de noi contacte în diferite domenii ”, a spus Ferdinand Nagy.
Acesta a mai subliniat faptul că „bilanţul participării României la Expo Shanghai 2010 nu este unul final odată cu închiderea Expoziţiei, ci România aşteaptă ca unele ecouri ale obiectivelor să fie atinse pe termen mediu şi lung, aşa cum s-a întâmplat şi după alte expoziţii. Rezultatele participării la Expoziţia mondială din 2005, de la Nagoya-Japonia, au apărut abia în anii următori.” www.promptmedia.ro