Acasă Uncategorized Targu-Jiu: Condamnati pentru tragedia de la Petrila din noiembrie 2008

Targu-Jiu: Condamnati pentru tragedia de la Petrila din noiembrie 2008

DISTRIBUIȚI

95923 – 18112010 – La mai bine de un an de la începerea procesului, magistraţii de la Judecătoria Târgu -Jiu, judeţul Gorj, s-au pronunţat în dosarul privind cele două explozii produse, la mijlocul lui noiembrie 2008, la Mina Petrila. Instanţa a considerat că foştii şefi ai exploatării miniere se fac vinovaţi de moartea celor 13 ortaci şi rănirea gravă a altor 14, condamnându-i pe aceştia la pedepse cu închisoare cuprinse între 6 şi 7 ani. În plus, judecătorii i-au obligat şi la plata unor importante sume de bani cu titlul de despăgubiri.

Potrivit sentinţei pronunţate de Judecătoria Târgu -Jiu, în dosarul tragediei de la Mina Petrila, fostul director general al Minei Petrila, Aurelian Necula, a fost condamnat la 7 ani şi jumătate de închisoare. Gheorghe Roşu, fost inginer şef cu securitatea şi sănătatea în muncă, şi Ştefan Dan Ungur, fostul şef al sectorului aeraj şi şef al staţiei de salvare minieră a aceleiaşi exploatări, au fost şi ei condamnaţi de instanţă la o pedeapsă mai redusă, de 6 ani şi jumătate de închisoare. Toţi trei sunt învinuiţi de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii. Magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu au mai dispus obligarea celor trei foşti şefi ai minei la plata unor sume importante de bani cu titlu de daune morale şi materiale. Astfel, conform deciziei instanţei, aceştia trebuie să achite, în solidar cu Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani şi Exploatarea Minieră (EM) Petrila, părţi responsabile civilmente în dosar, suma de aproape 350.000 de lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgenţă şi Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, circa 121.000 de lei Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi aproape 141.000 de lei Spitalului de Urgenţă Petroşani. Mai mult, foştii şefi ai minei sunt obligaţi să mai achite câte 100.000 de lei daune morale familiilor minerilor morţi în tragedie, instanţa hotărând ca Necula, Rusu şi Ştefan să mai plătească, tot în solidar cu CNH şi EM Petrila, daune şi către orfanii celor 13 ortaci decedaţi, cu titlul de pensie de întreţinere, până la majoratul minorilor.

Hotărârea instanţei nu este definitivă. Aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare atât de către cei trei inculpaţi, cât şi de către rudele minerilor morţi în urma celor două explozii.

Accidentul din 15 noiembrie 2008 de la Mina Petrila a fost considerat cea mai mare tragedie din ultimul deceniu în Valea Jiului. În acea sâmbătă neagră a mineritului, infernul s-a dezlănţuit în Abatajul 431, la 900 de metri sub pământ, învăluind oraşele de pe malul Jiului în lacrimi şi durere. Prima explozie, soldată cu opt morţi şi 10 răniţi, s-a produs în jurul orei 14:50, iar a doua a avut loc cu aproape trei ore mai târziu, puţin înainte de 19:00. Cea de-a doua deflagraţie a rănit patru oameni şi a curmat viaţa a cinci salvatori minieri care au intrat în subteran pentru a scoate victimele primei explozii. În timp ce rudele minerilor decedaţi îşi plângeau morţii, toată lumea vorbea despre tragedia de Mina Petrila. Supravieţuitorii încercau să-şi revină după dezastru, povestind de pe paturile de spital, cu durere pentru colegii pierduţi, ce au văzut şi prin ce au trecut în subteranul de la Petrila. „Cel mai rău îmi pare că mi-am pierdut ortacii. Am pierdut 12 colegi. Asta este cel mai dureros lucru”, declara, atunci, Vasile Badea, miner -salvator, care a coborât în „Abatajul morţii” cu două echipe de salvatori. „Am scos primul decedat. Apoi, l-am scos pe al doilea. După a doua tură, ne-am luat inima în dinţi, şi ne-am întors în mină pentru a-l scoate şi pe al treilea. Mi s-a înmuiat genunchii când l-am văzut. A urmat al patrulea. A fost foarte greu. Când să ieşim cu al cincilea s-a produs al doilea suflu”.

În timp ce procurorii audiau zeci de persoane pentru a strânge cât mai multe date despre producerea celor două deflagraţii, medicii de la Petroşani, Spitalele „Floreasca” şi de „Arşi” din Capitală depuneau eforturi să-i salveze pe minerii rămaşi în viaţă. În ciuda străduinţelor cadrelor medicale, „lista neagră” a tragediei se mai completa cu câte un nume, iar în câteva zile bilanţul accidentului din subteranul Minei Petrila era de 13 ortaci decedaţi. Înmormântarea minerilor morţi a adunat în Valea Jiului o „mare” de oameni. Sute de persoane au ţinut să fie alături de persoanele îndoliate, conducându-i pe ultimul drum pe cei 13 mineri decedaţi. Se căutau vinovaţii, iar la mijlocul unei anchete complexe, procurorii care au instrumentat cazul au stabilit că minerii de la Petrila au fost trimişi la moarte sigură, începându-şi lucrul într-o zonă periculoasă. În rechizitoriul întocmit de anchetatori se arată că foştii şefi ai minei ar fi cunoscut pericolul la care au fost expuşi ortacii, după ce în săptămâna premergătoare producerii tragediei din subteran ar fi avut loc mai multe aprinderi de metan, cei din conducere ascunzând acest lucru. La puţin timp, fostul şef al Minei Petrila, Aurelian Necula, împreună cu inginerii Ştefan Dan Ungur şi Gheorghe Roşu au fost trimişi în judecată, fiind învinovăţiţi de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii. Procesul a fost strămutat între timp de la Petroşani la Târgu -Jiu, instanţa pronunţându-se în acest dosar la o zi de la împlinirea a doi ani de la producerea tragediei care a îndoliat mineritul din Valea Jiului. Foştii ai minei şi-au exercitat deja dreptul de apel, şi au atacat cu recurs sentinţa pronunţată la instanţele superioare. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.