Acasă Uncategorized Bruxelles: Noi măsuri de îmbunătăţire a stabilităţii în sectorul produselor lactate

Bruxelles: Noi măsuri de îmbunătăţire a stabilităţii în sectorul produselor lactate

DISTRIBUIȚI

96566 – 09122010 – Comisia Europeană a adoptat joi o propunere privind „relaţiile contractuale în sectorul laptelui”. Propunerea are drept obiectiv dinamizarea poziţiei producătorului de produse lactate în cadrul lanţului de aprovizionare şi pregătirea sectorului pentru un viitor mai sustenabil şi mai orientat către piaţă. Această propunere prevede existenţa unor contracte scrise între producătorii şi procesatorii de lapte, posibilitatea negocierii colective a termenilor contractuali prin intermediul organizaţiilor de producători, într-un mod care să echilibreze puterea de negociere a producătorilor de lapte în raport cu marii procesatori, norme UE specifice aplicabile în cazul organizaţiilor interprofesionale, precum şi măsuri de sporire a transparenţei pe piaţă.  Propunerea este ca aceste măsuri să fie valabile până în 2020, cu două revizuiri intermediare. Se estimează că stabilirea unor limite corespunzătoare pentru negocierile colective, precum şi elaborarea unor alte măsuri de protecţie specifice va asigura îndeplinirea obiectivelor de creştere a puterii de negociere a producătorilor de lapte, garantându-se totodată protecţia concurenţei şi a intereselor IMM-urilor. De asemenea, Comisia a adoptat astăzi un raport referitor la piaţa produselor lactate, în contextul eliminării treptate a sistemului de cote pentru lapte.

Dacian Cioloş, Comisarul UE pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a afirmat joi: „Propunerea intervine ca urmare a dorinţei noastre de a trage o serie de învăţăminte ca urmare a crizei de anul trecut a pieţei produselor lactate.  În cadrul discuţiilor privind reforma PAC (adaptarea la volatilitate şi stimularea inovării), precum şi privind pachetul de măsuri vizând calitatea (standarde de comercializare şi etichetarea originii), vom examina şi alte recomandări venite din partea Grupului la nivel înalt instituit în urma crizei de anul trecut. Aceste modificări sunt importante, deoarece ele contribuie la pregătirea sectorului pentru o aşa-numită «aterizare uşoară», odată cu expirarea cotelor în 2015.”

Propunerea prevede elaborarea, înaintea livrării, a unor contracte scrise opţionale între producătorii şi procesatorii de lapte, care să conţină detalii referitoare la preţul, calendarul, volumul şi durata livrărilor. Statele membre pot decreta recurgerea la aceste contracte ca fiind obligatorie pe teritoriile lor. Pentru a ţine seama de natura specifică a cooperativelor, acestea din urmă nu sunt obligate să încheie contracte dacă statutele lor includ elemente cu efecte similare.

Pentru a reechilibra puterea de negociere din cadrul lanţului de aprovizionare, propunerea prevede acordarea pentru fermieri a posibilităţii ca aceştia să negocieze contracte în mod colectiv, prin intermediul organizaţiilor de producători. Existenţa unor limite cantitative corespunzătoare aplicabile la volumul care face obiectul acestei negocieri îi va pune pe agricultori pe picior de egalitate cu principalele întreprinderi producătoare de produse lactate, menţinându-se totodată o concurenţă adecvată în sectorul aprovizionării cu lapte crud. Limitele au fost fixate la 3,5% din producţia globală a UE şi la 33% din producţia naţională şi sunt însoţite de o serie de măsuri specifice de protecţie menite să evite prejudicierea gravă mai ales a IMM-urilor.

Totodată, propunerea prevede norme UE specifice pentru organizaţiile interprofesionale care acoperă toate componentele lanţului de aprovizionare. Aceste organizaţii ar putea juca un rol important în ceea ce priveşte cercetarea, îmbunătăţirea calităţii, promovarea şi diseminarea celor mai bune practici în materie de metode de producţie şi procesare. Ele contribuie la extinderea gamei de cunoştinţe şi la sporirea transparenţei din acest sector. Mai mult, propunerea prevede furnizarea cu mai mare regularitate a informaţiilor cu privire la volumele de lapte crud livrat, pentru a permite o mai bună cunoaştere a producţiei şi o mai bună monitorizare a evoluţiilor pieţei.

Propunerea este ca aceste măsuri să fie valabile până în 2020, cu o revizuire în 2014 şi o alta în 2018; acest termen ar trebui să acorde producătorilor de lapte timp suficient pentru a se adapta la lipsa cotelor pentru lapte şi pentru a-şi îmbunătăţi organizaţia în perspectiva unui mediu mai orientat către piaţă. Stabilirea unor legături mai clare şi mai echilibrate şi sporirea transparenţei în cadrul lanţului de aprovizionare ar trebui să genereze totodată câştiguri în materie de eficienţă şi să permită sectorului UE să profite de noile oportunităţi de piaţă atât în interiorul, cât şi în afara UE.

Măsurile au la bază recomandările emise de Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui (High Level Experts’ Group on Milk – HLG) şi aprobate prin concluziile Preşedinţiei Consiliului la 27 septembrie 2010. Alcătuit din înalţi funcţionari proveniţi din statele membre şi prezidat de directorul general al Direcţiei Generale Agricultură, Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui a fost instituit ca urmare a crizei din sectorul produselor lactate din perioada 2008-2009, cu scopul de a analiza măsurile pe termen mediu şi lung destinate stabilizării pieţei şi a veniturilor producătorilor, precum şi sporirii transparenţei. Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui a identificat dezechilibre importante în cadrul lanţului de aprovizionare, scoţând totodată la iveală o concentrare crescândă a industriei care implică colaborarea cu producători de lapte numeroşi şi dispersaţi, precum şi o repartizare inegală a valorii adăugate.  Situaţia a dus la lipsa transparenţei, la rigidităţi şi la probleme în ceea ce priveşte transmiterea preţurilor în cadrul lanţului de aprovizionare.

Raportul indică perspective favorabile pentru o „aterizare uşoară” – De asemenea, Comisia a adoptat astăzi un raport separat referitor la piaţa produselor lactate şi la condiţiile subsecvente de eliminare treptată a sistemului de cote pentru lapte. Având în vedere că doar 3 state membre (Danemarca, Ţările de Jos şi Cipru) au depăşit cotele stabilite pentru 2009/2010 şi că preţurile cotelor pentru lapte sunt în prezent foarte scăzute, fiind deja egale cu zero în unele state membre, raportul concluzionează că aşa-numita „aterizare uşoară” se află pe drumul cel bun în majoritatea covârşitoare a statelor membre. În acest context, raportul concluzionează că nu se impune revizuirea deciziilor Bilanţului de sănătate în ceea ce priveşte creşterea treptată a cotelor şi eliminarea sistemului de cote la 1 aprilie 2015. Ca măsură de protecţie suplimentară, raportul indică totodată şi oportunitatea ca, în cazuri excepţionale şi dacă măsurile de politică existente sunt insuficiente, Comisia să analizeze de asemenea posibilitatea creării unui mecanism care să permită compensarea producătorilor de lapte ca urmare a reducerii cantităţilor livrate de aceştia, pentru a se evita dezechilibrarea gravă a pieţei.  Pentru a pregăti şi mai mult terenul în vederea eliminării cotelor, Comisia propune spre examinare posibilitatea organizării de reuniuni la care să participe experţi din cadrul Comitetului de gestionare a organizării comune a pieţei unice, precum şi reprezentanţi ai Grupului consultativ  privind laptele, cu scopul analizării evoluţiilor şi perspectivelor pieţei. Un al doilea raport este aşteptat în 2012. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.