Acasă Uncategorized Bruxelles: Reuniune dedicată Cărţii verzi privind viitorul politicii UE de cooperare pentru...

Bruxelles: Reuniune dedicată Cărţii verzi privind viitorul politicii UE de cooperare pentru dezvoltare

DISTRIBUIȚI

96568 – 09122010 – Reuniunea Consiliului Afacerilor Externe (CAE) are loc, joi, la Bruxelles în formatul miniştrilor cooperării pentru dezvoltare. Discuţiile sunt prezidate de Înaltul Reprezentant Catherine Ashton. Delegaţia României este condusă de Doru Costea, secretar de stat pentru afaceri globale.

Agenda provizorie a reuniunii include următoarele teme: Cartea Verde privind viitorul politicii UE de cooperare pentru dezvoltare în sprijinul creşterii economice şi al dezvoltării durabile, acţiunile în domeniul asistenţei pentru dezvoltare în Afganistan şi Haiti,instrumentele financiare inovatoare şi pregătirea celor mai importante conferinţe internaţionale în domeniul dezvoltării din 2011, respectiv Conferinţa ONU privind statele cel mai slab dezvoltate (Istanbul, 9-13 mai) şi Forumul Global privind eficacitatea asistenţei pentru dezvoltare (Busan, 29 noiembrie -1 decembrie).

Subiectul de interes îl reprezintă  dezbaterea pe marginea Cărţii verzi privind viitorul politicii UE de cooperare pentru dezvoltare. Reprezentantul României va sublinia importanţa includerii perspectivei noilor state membre în abordarea viitoare a politicii de cooperare pentru dezvoltare. Vor fi adoptate concluzii pe tema responsabilităţii reciproce şi a transparenţei asistenţei pentru dezvoltare a UE. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.