Acasă Uncategorized Bucuresti: Expoziţie de păsări exotice lângă Parcul Obor

Bucuresti: Expoziţie de păsări exotice lângă Parcul Obor

DISTRIBUIȚI

96335 – 02122010 – Papagali vorbitori Jako, canari roşii şi sticleţi cu tril de privighetoare, sunt doar cateva specii care vor putea fi admirate în cadrul expoziţiei de păsări exotice, organizată în acest sfârşit de săptămână în Bucureşti.

În perioada 3-5 decembrie 2010 în Bucureşti sunteţi invitaţi să luati parte la o manifestare de excepţie care adună în premieră naţională, după 20 de ani, cei mai importanţi crescători de păsări exotice şi de decor din România.

Manifestarea este şi un pas important pentru Asociaţia Ornitologică Română care încearcă să devină din nou membră cu drepturi depline în cadrul Confederaţiei Ornitologice Mondiale de unde lipseşte din 1992.

Expoziţia Naţională de Păsări Exotice va avea drept protagonişti exemplare unice de canari de culoare, postură sau cântec, indigene, cinteze exotice, peruşi şi papagali.

Dintre exponatele unicat care vor fi prezentate se numară scatiul de Venezuela, considerat strămoşul canarilor roşii. O altă premieră naţională o reprezintă succesul reproducerii în captivitate a unor specii indigene din Familia Fringilidae, florinţi, scatii, sticleţi, renumite pentru cântecul lor. Nu vor lipsi de la expoziţie peruşii standard englez şi papagalii vorbitori Jako, sau amazonieni.

Toţi cei care îşi doresc un prieten înaripat, sau vor să evadeze într-o oază de triluri şi culoare sunt aşteptaţi la Bucureşti în perioada 3 – 5 decembrie a. c., pe Str. Chiristigiilor nr.4-6 (langa Parcul Obor). www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.