Acasă Uncategorized Bucureşti: Adrian Sobaru este păzit de agenţi SPP?

Bucureşti: Adrian Sobaru este păzit de agenţi SPP?

DISTRIBUIȚI

96958 – 24122010 –  Adrian Sobaru, angajatul TVR care s-a aruncat joi de la balconul sălii Parlamentului în care se dezbătea moţiunea de cenzură, este păzit la uşa salonului din spital. În timp ce surse din spital susţin că agenţii de pază aparţin SPP, serviciul care se ocupă exclusiv cu protecţia demnitarilor neagă acest lucru, scrie Rămânia Liberă. Salonul de la Spitalul Universitar Bucureşti unde e internat electricianul televiziunii publice, care s-a aruncat de la unul dintre balcoanele plenului Parlamentului, e păzit discret, se pare, de către angajaţi ai Serviciului de Pază şi Protecţie (care se ocupă prin lege cu securitatea demnitarilor). În aceste condiţii, este, practic, imposibil să obţii informaţii de la protestatar. La capătul coridorului era un alt agent de pază îmbrăcat în civil.

În acelaşi timp însă, SPP a negat că şi-ar fi pus angajaţii să-l păzească pe protestatar. „E o confuzie. E exclusă prezenţa unui SPP-ist în interes de serviciu. Dacă cumva o fi fost vreunul dintre angajaţii noştri, cu siguranţă nu era în timpul serviciului”, spune Andra Troneci, unul dintre ofiţerii de presă ai acestei instituţii. Surse credibile din Spitalul Universitar au spus pentru RL o cu totul altă variantă. „Normal că au adus SPP-ul, însă n-or să recunoască niciodată. Cât timp e internat în acest spital, e supravegheat ca să nu obţineţi nimic de la băiatul ăla. Dacă vreţi să aflaţi ceva, trebuie ca familia să ceară transferul lui la un alt spital.”

În momentul în care premierul Emil Boc deschisese gura să rostească primele cuvinte din discursul în faţa plenului reunit pentru a vota moţiunea pe tema legii salarizării unitare, Sobaru, purtând un tricou inscripţionat: „Ne-aţi ciuruit! Ne-aţi vândut!…”, s-a urcat pe balustrada uneia din lojele plenului Parlamentului, de unde a urlat: „Pentru tine Boc! Aţi luat banii copiilor!”. Apoi, Sobaru s-a aruncat în gol, sub privirile oripilate ale parlamentarilor. Rănit grav, a fost transportat în câteva zeci de minute la Spitalul Universitar Bucureşti, unde s-a constatat că are leziuni la nivelul globilor oculari, feţei şi toracelui. Starea lui este stabilă deşi stă întins în pat şi are faţa acoperită de răni. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.