Acasă Uncategorized Bucureşti: Războiul Ponta – Geoană duce la convocarea unui congres extraordinar al...

Bucureşti: Războiul Ponta – Geoană duce la convocarea unui congres extraordinar al PSD

DISTRIBUIȚI

96543 – 09122010 – După ce războiul declaraţiilor Victor Ponta – Mircea Geoană s-a acutizat, coroborat cu atacul preşedintelui Traian Băsescu asupra şefului Senatului, de miercuri seara de la TVR, în PSD se discută tot mai mult despre necesitatea unui congres extrarordinar al PSD, care ar putea avea loc cel mai probabil în luna februarie 2011. Adepţii unei astfel de mişcări se găsesc printre parlamentari, lideri din filiale, dar şi între membrii Biroului Permanent Naţional. Cei mai mulţi spun că partidul e “fără busolă”,

 

 

 

 

că Victor Ponta, care nu doreşte să candideze la Preşedinţie în 2014, nu le dă nici o speranţă că în perioada imediat următoare sau în viitorul ciclul electoral PSD se va afla la guvernare.

Capacul l-au pus o serie de sondaje regionale în care partidul ar fi ajuns la 30%, deci sub scorul electoral de la ultimele alegeri parlamentare.

În acest context vine şi remember-ul lui Mircea Geoană despre alegerile din 2009. Mai mult, la Europa FM, Geoană a subliniat recnt: “Cine crede că PDL a murit se înşeală. În ciuda părerii negative a electoratului faţă de măsurile economice, PDL are resurse mari, deci este un partid care oricând îşi poate reveni. Deci e nevoie nu de un mariaj politic, ci o colaborare, un parteneriat strategic, cu PDL”. Asta în timp ce liderii partidului pregătesc o nouă ofertă pentru liberali şi conservatori.

Încă o lovitură a primit Geoană din partea lui Băsescu, chiar dacă la prima vedere nu se observă acest aspect. Întrebat la TVR ce crede despre faptul că declaraţiile făcute pe tema vizitei la Sorin Ovidiu Vântu şi criticile la adresa lui Victor Ponta l-ar putea costa pe Mircea Geoană funcţia de preşedinte al Senatului, şeful statului a spus, sec: “Eu nu cred că Mircea Geoană trebuie schimbat. Trebuie să avem stabilitate în funcţionarea instituţiilor. A fost desemnat, este ales de Cameră, este un regulament al Camerei”. Declaraţia va alimenta în partid zvonul potrivit căruia Traian Băsescu s-ar fi înţeles cu Mircea Geoană şi că în ciuda declaraţiilor publice ei colaborează foarte bine.

Iritarea lui Victor Ponta a venit şi după ce, la 1 decembrie a.c., Mircea Geoană a anunţat că doreşte înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Dezvoltare. Asta a amplificat ideea că Geoană doreşte înfiinţarea unui nou partid şi că nu se mai poate regăsi în PSD şi l-a iritat şi pe Ion Iliescu. Până una-alta, ca să condimenteze situaţia, nou înfiinţatul Partid al Poporului, condus de Dan Diaconescu, s-a grăbit să-I întindă mâna lui Geoană şi să-l invite în partid. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.