Acasă Uncategorized Bucureşti: “Securitatea energetică în regiunea Extinsă a Mării Negre”, lansată oficial la...

Bucureşti: “Securitatea energetică în regiunea Extinsă a Mării Negre”, lansată oficial la Senat

DISTRIBUIȚI

96683 – 14122010 – Senatul României găzduieşte joi, 16 decembrie 2010, orele 12.00,  lansarea oficială a cărţii “Securitatea energetică în regiunea Extinsă a Mării Negre”, manifestare la care au fost invitaţi preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, vicepreşedintele Senatului Teodor Meleşcanu, şi profesorul universitar dr. Cornel Codiţă.

          Lucrarea a fost realizată de Iulian Chifu, Adriana Sauliuc şi Bogdan Nedea, de la Centrul pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, şi apare la editura Curtea Veche, în limba engleză.

Cartea este rezultatul unui proiect de cercetare desfăşurat timp de un, proiect care a avut drept punct de plecare o investigaţie aprofundată a strategiilor de securitate energetică ale statelor din regiune, împărţite în grupe precum state membre NATO (România, Bulgaria, Turcia), state din Estul Europei (Republica Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă) şi state caucaziene (Georgia, Azerbaijan, Armenia). Lucrarea a fost realizată în cadrul unui proiect finanţat de Black Sea Trust al German Marshall Found, proiect care a inclus numeroase investigaţii în teren şi interviuri cu factori de decizie din zonă. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.