Acasă Uncategorized Bucureşti: Trimişi în judecată pentru exploatare de cerşetori români la Viena

Bucureşti: Trimişi în judecată pentru exploatare de cerşetori români la Viena

DISTRIBUIȚI

96907 – 22122010 – Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus trimiterea în judecată a nouă inculpaţi, în stare de arest preventiv, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi pentru trafic de persoane

         Conform procurorilor, inculpaţii Eftimoiu Mircea zis „Mutu” sau „80 de mii”, Eftimoiu Virginia zisă „Gina”, Dorobanţu Laurenţiu şi  Eftimoiu Marian Florin au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi inculpaţii Zamfir Gheorghe zis „Dodel”, Ion Claudia, Călin Viorica zisă Cristina, Mihai Ionel şi  Călin Viorica în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane în forma exploatării prin obligarea la practicarea cerşetoriei, pe relaţia România –Austria.

        Membrii grupării au recrutat persoane cu dizabilităţi fizice şi fără venituri, prin promisiunea obţinerii unor sume de bani din practicarea cerşetoriei sau a facilitării obţinerii de proteze sau îngrijiri medicale.

        O parte din inculpaţi se  ocupau de recrutarea persoanelor traficate, alţii de întocmirea formalităţilor necesare eliberării actelor de identitate, alţii de transportarea victimelor peste graniţă, iar alţii de cazarea în Viena şi supravegherea activităţii de cerşetorie.

        Victimelor li se reţineau actele de identitate, erau cazate  câte 20-25 de persoane într-un apartament cu două camere şi constrânse să practice cerşetoria, suma minimă pe care trebuiau să o obţină din cerşit fiind de 80 euro/zi.

        În acest mod, inculpaţii au procedat la exploatarea victimelor în perioada 2008 – 2010, obţinând importante sume de bani, supuse confiscării speciale.

        Cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Argeş. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.