Acasă Uncategorized New York: Jefrey Franks: Un nou acord al României cu FMI va...

New York: Jefrey Franks: Un nou acord al României cu FMI va include noi reforme

DISTRIBUIȚI

96754 – 16122010 – Un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional va include noi reforme structurale privind forţa de muncă, infrastructura şi investiţiile, a declarat şeful misiunii Fondului în România, Jeffrey Franks, citat de Antena 3. Conducerea statului şi-a exprimat interesul pentru încheierea unui acord preventiv cu Fondul după încheierea actualului pachet de finanţare în aprilie. În cazul unui acord preventiv, statul poate accesa fonduri în cazul unor probleme neprevăzute. „Este clar că statul nu a fost complet restructurat.

 

 

 

 

 Există sectoare ale economiei pe care România trebuie încă să le reformeze pentru a atinge nivelul de flexibilitate şi productivitate de care are nevoie”, a afirmat Franks,

Potrivit acordului actual, board-ul FMI se va întâlni pe 7 ianuarie 2011 pentru a evalua progresele României.

„O întârziere de o săptămână sau două nu ar avea un impact semnificativ asupra noului aranjament. Intenţionăm, în continuare, să ne întoarcem pentru a negocia un acord în prelungirea celui existent, în ideea că noua înţelegere ar putea intra în vigoare din aprilie”, a spus el.

Franks este de părere că România şi-a schimbat imaginea de „elev mediocru” după ce Guvernul a supravieţuit voturilor de neîncredere şi protestelor pentru a respecta cererile FMI privind reducerea cheltuielilor şi a numărului de angajaţi.

„România avea o reputaţie de a fi un elev destul de mediocru în privinţa finalizării reformelor, iar acest program a schimbat această imagine. Este văzută acum ca o ţară care a făcut eforturi enorme în pofida unei situaţii dificile pentru a încheia reforme dificile, dar necesare”, a mai spus şeful misiunii FMI în România. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.