Acasă Uncategorized Piteşti: OMV ameninţă că închide definitiv Arpechim

Piteşti: OMV ameninţă că închide definitiv Arpechim

DISTRIBUIȚI

96615 – 13122010 – Directorul general al Arpechim, Gheorghe Manole, a avut o discuţie cu managerul OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, preşedintele grupului austriac care deţine 51% din Petrom. Potrivit presei argeşene, Ruttenstorfer i-a spus lui Manole că, dacă OMV nu găseşte cumpărător pentru Arpechim până în vara anului viitor, va închide combinatul definitiv. Deja anumite instalaţii au fost dezafectate şi vândute la fier vechi, iar salariaţii stau cu frica în sân la gândul că vor rămâne pe drumuri.

 

 

 

 

 

 

 Trei sunt motivele pe care preşedintele OMV le-a invocat la întâlnirea cu Gheorghe Manole pentru închiderea Arpechim. Mai întâi că rafinăria lucra mult pentru Oltchim, iar combinatul vâlcean nu plătea la timp, apoi că OMV e interesată de producerea de cocs, la rafinăria de la Brazi, în vreme ce la Piteşti se face doar păcură şi bitum. Ultimul argument al austriacului a fost de ordin politic, acela că, în vreme ce pentru rafinăria de la Brazi au făcut un foarte puternic lobby parlamentarii de Prahova, cei de la Argeş n-au mişcat un deget pentru Arpechim.

Nu există în acest moment nicio ofertă concretă pentru Rafinăria Arpechim. Gazprom a tatonat în vară terenul, dar dorea să procese ţiţei, în niciun caz să cumpere rafinăria, iar Dinu Patriciu şi-a exprimat telefonic intenţia de a veni la Piteşti să vadă instalaţiile, dar n-a mai dat niciun semn de viaţă. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.