Acasă Uncategorized Strasbourg: Statuie uriaşă a lui Iisus Hristos în zona Braşov

Strasbourg: Statuie uriaşă a lui Iisus Hristos în zona Braşov

DISTRIBUIȚI

96786 – 17122010 – „In primele luni ale anului 2011 voi face demersurile necesare pentru a gasi suport comunitar in vederea unui proiect grandios: intentionez sa ridic o impunatoare statuie a Mantuitorului Iisus Christos in Transilvania romaneasca, mai exact in zona Brasov. Ea va fi mai inalta decat cele similare din Brazilia, Portugalia si Polonia, avand 40 de metri, iar la baza va exista o biserica unde vor fi oficiate casatorii, botezuri, slujbe religioase inchinate marilor sarbatori ale Crestinatatii. In negura viitorului, noi vom razbate si vom invinge numai sub semnul luminos al Crucii Crestine”, sustine presedintele PRM.

Vadim Tudor a facut acest anunt intr-o declaratie in plenul PE unde a propus ca marca a Patrimoniului European Pestera Sfantului Andrei din Dobrogea, prilej cu care le-a dat si cateva informatii de natura teologica europarlamentarilor.

„Asa cum afirma unul dintre parintii Bisericii Crestine, Origen, care stia de la tatal lui, care, la randul sau stia de la ucenicii lui Andrei, acolo, in acea mica pestera din provincia Scithya Minor a venit si a raspandit lumina Evangheliei cel care fusese intaiul chemat de catre Iisus Christos. Fara indoiala, aceea este prima biserica crestina din Europa”, a sustinut Vadim Tudor in plenul Parlamentului European, citat de Agentia.org.

Polonia a dezvelit, pe 21 noiembrie, cea mai inalta statuie a lui Iisus din lume, depasind-o pe cea din Rio de Janeiro (Brazilia). Statuia lui Iisus de la Swiebodzin – oras cu 21.000 de locuitori situat la vest de Poznan – are o greutate de circa 440 de tone si este ridicata pe un soclu de circa 16 metri, la care se adauga statuia propriu-zisa, de 33 de metri si coroana de aur, cu o inaltime de trei metri, astfel incat grupul statuar are in total o inaltime de circa 52 de metri. Spre comparatie, statuia lui Iisus Mantuitorul din Rio de Janeiro are circa 39 de metri (cu tot cu soclu), iar Cristo de la Concordia, statuia din Cochabamba, Bolivia, are putin peste 40 de metri.

Colosul din Rhodos, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice, avea in jur de 32 de metri. Isus din Swiebodzin este un proiect – nu lipsit de controverse – la care se lucra de cinci ani. Monumentul a costat 1,5 milioane de dolari, iar suma a fost stransa din donatii private. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.