Acasă Uncategorized Arad: Și pensionarii militari aradeni strang randurile

Arad: Și pensionarii militari aradeni strang randurile

DISTRIBUIȚI

97519 – 17012011 –  Pensionarii militari și cadre disponibilizate s-au întâlnit luni la Arad, pentru a stabili în comun modalitățile de protest față de modul de recalculare a pensiilor militare. Astfel, un grup de jurişti va cere în instanță, în numele pensionarilor arădeni suspendarea HG 735/2010 până la anularea ei.De asemenea, pensionarii militari arădeni vor participa și la acţiunile de protest în stradă.

Potrivit vicepreşedintelui SCMD Arad, Vasile Arion, 1.200 de militari pensionari din judeţ vor fi reprezentaţi într-un proces comun. Procese similare au fost deschise la Curtea de Apel Bucureşti şi la Curtea de Apel Piteşti.

În următoarele zile se va stabili şi calendarul acţiunilor de protest din judeţ.”Vom ieşi în stradă şi vom protesta faţă de faptul că instituţiile statului refuză aplicarea unor sentinţe care au putere de lege. Avem colegi care după recalculare au pierdut la pensie 1.500 de lei”, a spus Arion.

Noua Lege a pensiilor prevede calcularea tuturor pensiilor în funcţie de contribuţiile plătite, guvernanţii susţinând că sunt eliminate astfel sistemele speciale de pensie din unele domenii. – www.promptmedia.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.