Acasă Uncategorized Braşov: Începe Festivalul „Luna Fotografiei din România”

Braşov: Începe Festivalul „Luna Fotografiei din România”

DISTRIBUIȚI

97305 – 10012011 – Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAFR) va organiza, sub patronajul  Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi a Institutului Cultural Român, precum şi sub auspiciile Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), în perioada 11 ianuarie – 10 februarie 2011, ediţia a doua a Festivalului Naţional cu participare internaţională Luna Fotografiei din România. Festivalul va debuta pe data de 11 ianuarie 2011, care a fost declarată ca Ziua Artei Fotografice din România. Această zi este legată de ziua de naştere (11 ianuarie 1812) a primului fotograf de război de lume, Carol Popp de Szathmary.

Ceremonia oficială de deschidere a Festivalului Naţional va avea loc marţi, 11 ianuarie 2011, la orele 11.00, la Muzeul de Artă din Braşov.

Ediţia a doua a festivalului va cuprinde o serie de evenimente expoziţionale de excepţie vernisate în diferite oraşe ale României, şi Ungariei (Budapesta şi Szolnok) cum ar fi Salonul Internaţional de Artă Fotografică al Artiştilor Fotografi Români şi Maghiari de Pretutindeni aflat la cea de a V-a ediţie, sub înaltul patronaj al preşedintelui României, Traian Băsescu, şi al preşedintelui Ungariei,  Pál Schmitt, dedicată Zilei Culturii Române şi Maghiare, care urmează să fie vernisat la Oradea, Budapesta, Cluj Napoca şi Bucureşti.

În cadrul festivalului vor fi vernisate şase saloane naţionale de artă fotografică (Tg. Mureş, Braşov, Suceava, Râmnicu Vâlcea, Craiova şi Oradea), 12 expoziţii anuale (Timişoara, Arad, Ploieşti, Bistriţa, Iaşi, Valea lui Mihai, Odorheiu Secuiesc, Marghita şi Gura Humorului), 13 expoziţii de club (Oradea, Arad, Cluj Napoca, Ploieşti şi Szolnok – Ungaria), cinci expoziţii personale (Braşov, Iaşi şi Bucureşti). Festivalul va cuprinde mai multe seri de proiecţii digitale (Fotograful călător – Braşov), precum şi un spectacol de fotografie, muzică şi poezie: Gând pentru Eminescu (ArtImage Cluj Napoca).

Mai multe saloane naţionale şi expoziţii cuprinse în cadrul festivalului vor fi redeschise la mai multe sedii ale Institutului Cultural Român din diferite părţi ale lumii, precum şi în diferite galerii din România. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.