97608 – 20012011- Guvernul a adoptat o hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei şi anexele acesteia. Ministrul Muncii a precizat că sprijinul financiar va fi acordat familiilor care încurajează participarea copiilor la actul educaţional. Normele metodologice adoptate miercuri conţin prevederi foarte clare legate de modul şi gradul de participare la actul educaţional.„Am propus şi s-a aprobat stimularea participării copiilor la actul educativ. Mesajul meu este foarte clar: trimite-ţi copiii la şcoală!
Am prevăzut că orice venit de susţinere a familiei va fi corelat cu participarea copiilor la şcoală”, a declarat Ioan Botiş.
De asemenea, ministrul Muncii a precizat că în cazul în care copiii au sub nota 8 la purtare, alocaţia pentru susţinerea familiei nu va mai fi acordată pentru familiile în cauză, până la sfârşitul acelui an şcolar. – www.promptmedia.ro