Acasă Uncategorized Bucureşti: Angajări la guvern, la început de an

Bucureşti: Angajări la guvern, la început de an

DISTRIBUIȚI

97326 – 11012011 – Secretariatul General al Guvernului scoate la concurs posturi de consilier, pentru persoane cu studii superioare în domeniile juridic, economic sau tehnic, potrivit unui anunţ postat pe site-ul SGG. Conform anunţului de angajare postat pe data de 7 ianuarie 2011, dosarele de înscriere se pot depune la SGG în termen de zece zile de la data publicării anunţului, iar concursul pentru ocuparea posturilor va fi organizat pe 14 ianuarie. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească eventualii candidaţi sunt cetăţenia română, lipsa unei condamnări “pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcţia pentru care candidează”, să prezinte o recomandare de la ultimul loc de muncă şi un curriculum vitae. De asemenea, candidaţii trebuie să cunoască limba engleză şi să aibă “disponibilitate pentru un program prelungit şi activitate în condiţii de stress”. Bibliografia de concurs cuprinde legislaţie şi lucrări ştiinţifice din domeniul relaţiilor publice, management organizaţional, politici publice, parteneriat public-privat. Potrivit datelor furnizate la cerere, la numărul de telefon pus la dispoziţie prin anunţ, peste 20 de posturi ar urma să fie scoase la concurs, însă nu a fost precizat clar niciun număr. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.