Acasă Uncategorized Bucureşti: Avocatul Poprului nu vrea să sesizeze Curtea Constituţională

Bucureşti: Avocatul Poprului nu vrea să sesizeze Curtea Constituţională

DISTRIBUIȚI

 97527 – 17012011 – Avocatul Poporului a hotărât să nu atace ordonanţa privind indemnizaţia de creştere a copilului la Curtea Constituţională pentru că este „convins” că nu va avea câştig de cauză, a anunţat luni preşedintele PC, Daniel Constantin.„Avocatul Poporului a susţinut că nu va sesiza CCR în această privinţă. Atribuţia dânsului spune că poate sesiza, însă nu este obligat să facă acest lucru. Mi s-a spus că nu va sesiza pentru că nu o va face decât atunci când va avea convingerea că cei de la CCR vor spune că această ordonanţă încalcă Constituţia”, a spus Daniel Constantin.El a anunţat că PC va ataca la CCR ordonanţa când aceasta va deveni lege, o altă variantă luată în calcul fiind atacarea individuală a fiecărui act administrativ emis de Ministerul Muncii privind reducerea indemnizaţiei.În 17 decembrie, PC a înaintat o sesizare către Avocatul Poporului prin care solicită

 

 

 

 

sesizarea Curţii Constituţionale în vederea declarării neconstituţionalităţii prevederilor OUG 111/2010 privind indemnizaţia pentru creşterea copiilor.

Solicitarea PC a venit după ce Guvernul a decis că mamele vor putea alege din 2011 între două variante de concediu maternal. În prima formulă, ele pot opta pentru o indemnizaţie mai mare, dar valabilă un an. În acest caz, suma va reprezenta 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, dar nu poate fi mai mică de 600 de lei şi mai mare de 3.400 de lei.

Dacă doresc să rămână acasă după primul an, mamele au dreptul la concediu neplătit pentru încă un an, dar nu mai primesc deloc indemnizaţia pentru creşterea copilului. Dacă se întorc la lucru, ele primesc un supliment de 500 de lei, până în momentul când copilul împlineşte doi ani.

În a doua variantă, mamele pot alege o indemnizaţie mai mică, dar pe care o vor primi timp de doi ani. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.