Acasă Uncategorized Bucureşti: Crin Antonescu îi dă ultimatum lui Traian Băsescu

Bucureşti: Crin Antonescu îi dă ultimatum lui Traian Băsescu

DISTRIBUIȚI

97258 – 09012011 – Preşedintele PNL Crin Antonescu i-a cerut, sâmbătă, lui Traian Băsescu ca în 48 de ore să aducă clarificări sau probe legate de eventuala colaborare a liderului liberalilor cu Securitatea. „Îi cer lui Traian Băsescu ca în 48 de ore să spună clar ce are de spus”, a declarat Antonescu, citat de Antena 3, menţionând că doreşte ca eventualele clarificări sau probe aduse de Traian Băsescu să fie făcute publice în condiţii de audienţă similare celor în care şeful statului a lansat, joi seară, la TVR, „insinuările” legate de colaborarea liderului PNL cu Securitatea. De asemenea, Antonescu a spus că îi cere lui Băsescu, dacă acesta are probe care nu există la CNSAS şi pe care le ţine ascunse, să le producă în 48 de ore. Liderul PNL a menţionat că, în caz contrar, Băsescu dovedeşte că se comportă „ca o servitoare proastă” şi „ca o mahalagioaică”.

 

 

 

 

 

 

Preşedintele Traian Băsescu a catalogat, joi, la TVR 1, drept „admirabilă” alianţa dintre PNL şi PC, vorbind despre „Felix cu Porumbacu, Porumbelul (…) cu domnul Crin Antonescu”. La remarca realizatorului emisiunii potrivit căreia se vede o coeziune pe frontul opoziţiei, Băsescu a intervenit cu observaţia: „Admirabil!”. În timp ce moderatorul emisiunii invoca pactul de colaborare între PNL şi PC, Băsescu a intervenit din nou, spunând: „Felix cu Porumbacu, Porumbelul, sau cum, cu … nu ştiu…aaa, cu domnul Crin Antonescu, da”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.