Acasă Uncategorized București: DNA face precizări în cazul reținerii președintelui CJ Argeș

București: DNA face precizări în cazul reținerii președintelui CJ Argeș

DISTRIBUIȚI

București: DNA face precizări în cazul reținerii președintelui CJ Argeș – Președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu este acuzat de procurorii anticorupție de folosirea sau prezentarea unor documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, cu scopul de a obține fonduri europene. De asemenea, președintele CJ Argeș mai este acuzat de fals intelectual şi uz de fals, în legătură directă cu infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, luare de mită în formă continuată şi instigare la abuz în

 serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial.

 

Potrivit comunicatului DNA, în iunie 2006, Consiliul Judeţean Argeş a accesat un program de finanţare nerambursabilă de tip PHARE în sumă de 880.249,95 euro, pentru reabilitarea a 4 unităţi şcolare din Argeş, despre care s-a pretins că au fost afectate de inundaţiile din 2005. Accesarea acelor fonduri s-a făcut prin menţionarea, în cererea de finanţare întocmită de Consiliul Judeţean Argeş, a unui document care nu exista în realitate (respectiv raportul ISU Argeş), precum şi a unor împrejurări nereale sau inexacte privind situaţia celor 4 unităţi de învăţământ, raportată la inundaţiile din anul 2005.

Contractele au fost derulate în perioada 2006-2008, toate lucrările de reabilitare fiind realizate de o singură firmă, care a încasat integral sumele aferente atât pentru lucrări executate, cât şi pentru lucrări neexecutate, iar acea firmă se afla în relaţii contractuale şi în raporturi juridice cu familia inculpatului.

Procurorii îl mai acuza pe Constantin Nicolescu că în perioada 2006 – 2008, a primit de la acţionarul unei societăţi comerciale din Piteşti (persoană care administra de fapt interesele acelei firme), 66.588,15 lei şi produse, pentru ca în schimb, în calitate şi de ordonator principal de credite, să dispună achiziţionarea, de la acea societate comercială, a unor produse alimentare şi nealimentare, cu nerespectarea procedurilor legale de achiziţie publică.

De asemenea, în iunie 2009, Constantin Nicolescu, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Argeş, l-a instigat pe primarul unei comune din judeţ, să nu îndeplinească anumite acte de serviciu, mai precis, să nu o sancţioneze contravenţional.

În același dosar mai sunt cercetarte și alte persoane.

În cursul dimineții, biroul președintelui CJ Argeș a fost percheziționat, motivul prezentat public de avocatul acestuia fiind cercetarea împrejurărilor în care CJ a acordat o finanțare Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.  www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.