Acasă Uncategorized Craiova: Şoferii care au plătit benzina cu mărunţiş s-au ales cu amenzi

Craiova: Şoferii care au plătit benzina cu mărunţiş s-au ales cu amenzi

DISTRIBUIȚI

97427 – 13012011Tinerii care au blocat benzinăriile din Craiova pe 30 decembrie anul trecut şi au plătit cu mărunţiş s-au ales cu amenzi.

„Am primit o mică surpriză, o amendă, pentru tulburarea liniştii publice. Am fost legitimat, în două rânduri, nu mi s-a spus decât că este pentru o verificare şi această verificare s-a dovedit a fi o surpriză pentru toţi care am fost acolo”, a declarat unul dintre şoferii care au protestat faţă de scumpirea carburanţilor, citat de Realitatea Tv.

„Am intrat ca orice cetăţean al Municipiului Craiova în peco, am scos cheile din contact, am alimentat, apoi m-am întâlnit cu doi prieteni şi a venit un domn de la Jadarmerie care mi-a cerut să mă legitimez. M-am legitimat şi după aia l-am întrebat de zece ori, domnule să nu primesc amendă. Stai liniştit că n-o să primeşti şi după aia, pe data de 3, 4 a venit acasă o amendă”, a explicat şoferul.

Tinerii au primit amenzi ca urmare a protestului de pe data de 30 decembrie. Atunci 20 de persoane au mers în câteva benzinării şi au alimentat câte puţin, plătind cu monezi. Astfel de proteste, faţă de preţul prea mare al carburanţilor, au fost în toată ţara. Deocamdată numai craiovenii s-au ales cu amenzi.

„Întrucât 12 din conducătorii auto care au participat la forma de protest au tulburat ordinea şi liniştea publică , au fost sancţionaţi în conformitate cu prevederile legale de către oamenii legii”, a declarat Amelia Căprărin, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Amenzile sunt în valoare de 200 de lei. Şoferii spun că nu vor lăsa lucrurile aşa şi că vor merge până la instanţă pentru anularea proceselor verbale. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.