Acasă Uncategorized Liderii europeni îi cer preşedintelui Mubarak să respecte aspiraţiile poporului egiptean

Liderii europeni îi cer preşedintelui Mubarak să respecte aspiraţiile poporului egiptean

DISTRIBUIȚI

97928 – 30012011- Premierul britanic, David Cameron, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, i-au solicitat, sâmbătă, preşedintelui Egiptului, Hosni Mubarak, să aplice rapid schimbări politice substanţiale şi să asigure desfăşurarea de alegeri corecte.

„Este esenţial ca reformele politice, economice şi sociale promise de preşedintele Mubarak să fie aplicate complet şi rapid şi să respecte aspiraţiile poporului egiptean”, afirmă cei trei lideri europeni, într-o declaraţie comună. “Poporul egiptean are aspiraţii pentru un viitor mai bun. Îi cerem preşedintelui Mubarak să înceapă un proces de transformare, care să fie reflectat printr-un guvern cu o bază largă şi prin alegeri libere şi corecte”, mai spun cei trei lideri euopeni în declaraţia comună.

Recunoscând rolul de moderator jucat de Mubarak în Orientul Mijlociu, liderii occidentali îi cer acestuia „să dea dovadă de aceeaşi moderaţie” şi în Egipt şi să permită populaţiei să demonstreze paşnic şi îi solicită să respecte drepturile omului şi libertăţile democratice.

Cel puţin 102 persoane au murit în Egipt în ultimele cinci zile, în urma confruntărilor dintre forţele de ordine şi participanţii la manifestaţiile împotriva regimului condus de preşedintele Hosni Mubarak, au declarat surse medicale şi de securitate citate de AFP.

Conform surselor citate, confruntările de sâmbătă s-au soldat cu moartea a 33 de persoane.

Sute de mii de persoane protestează de cinci zile la Cairo şi în alte oraşe din Egipt, cerând înlăturarea de la putere a lui Mubarak. Autorităţile au făcut apel la armată pentru menţinerea ordinii, iar preşedintele egiptean a numit sâmbătă un nou prim-ministru şi un vicepreşedinte.

Sediul central din Cairo al Partidului Naţional Democratic egiptean şi sediul Autorităţii fiscale egiptene au fost incendiate de protestatari sâmbătă seară, iar flăcările riscă să se extindă şi la clădirea Muzeului Egiptean, relatează BBC.

Mohamed El Baradei, fost preşedinte al Agenţiei Intenaţionale pentru Energia Atomică şi cel mai cunoscut reprezentant al opoziţiei egiptene, i-a cerut sâmbătă preşedintelui Hosni Mubarak să se retragă cât mai repede, pentru binele Egiptului.

El Baradei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a afirmat că numirea unui vicepreşedinte şi a unui nou prim-ministru nu sunt suficiente pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Egiptul. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.