Acasă Uncategorized Atena: Guvernul grec acuză FMI şi UE de amestec în treburile interne

Atena: Guvernul grec acuză FMI şi UE de amestec în treburile interne

DISTRIBUIȚI

98384 – 13022011 – Guvernul de la Atena i-a acuzat sâmbătă pe reprezentanţii FMI şi ai UE de amestec în treburile interne ale ţării, după ce aceştia au spus că Grecia trebuie să scoată la privatizare active în valoare de 50 de miliarde de euro.

Inspectorii internaţionali au avut un comportament „inacceptabil” în conferinţa de presă pe care au susţinut-o vineri, la încheierea vizitei lor de evaluare trimestrială, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena, Giorgios Petalotis. „Avem nevoi, dar şi limite şi nu negociem cu nimeni limitele respectului de sine. Nu primim ordine decât de la poporul grec”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului într-un comunicat difuzat după ce presa a criticat guvernul pentru că nu are replică la comentariile inspectorilor referitoare la grevele antiausteritate şi la planul de a vinde mai multe proprietăţi publice.

Reprezentanţii FMI şi ai UE au spus că Grecia trebuie să obţină 50 de miliarde de euro din privatizări în următorii patru ani şi să accelereze reformele structurale în următoarele luni pentru a salva situaţia financiară a ţării. Reprezentantul FMI a afirmat că „administrarea proastă a proprietăţii publice este o sursă majoră de pierderi”.

Grecia a obţinut anul trecut un împrumut de 110 miliarde de dolari de la FMI şi UE, care i-a permis să evite un colaps financiar, însă a fost nevoită să ia măsuri dure pentru reducerea cheltuielilor, ceea ce a determinat un val de proteste care continuă şi în prezent. Duminică intră în grevă muncitorii feroviari şi mişcarea lor protestatară va fi urmată ulterior de alte grupuri profesionale – doctori, jurişti, farmacişti.

Îndatorarea Greciei va depăşi 150% din PIB anul acesta.- www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.