Acasă Uncategorized Brăila: Un million de euro pentru reabilitarea Parcului Monument din Brăila

Brăila: Un million de euro pentru reabilitarea Parcului Monument din Brăila

DISTRIBUIȚI

98627 – 21022011 – Reabilitarea Parcului Monument din Brăila, unul dintre cele mai mari parcuri aflate în interiorul oraşelor din România, care se întinde pe o suprafaţă de 90 de hectare, va fi realizată cu fonduri europene şi va costa un milion de euro, a anunţat, vineri, viceprimarul Brăilei, Doiniţa Ciocan.

“Vrem neapărat să reabilităm acest parc, care reprezintă cea mai întinsă zonă verde a municipiului nostru. Ideea este ca noul parc să fie un loc de promenadă adevărat, care să arate extrem de bine”, a declarat Doiniţa Ciocan.

Proiectul, estimat la un milion de euro, din care 2% reprezintă contribuţie locală, iar restul fonduri europene printr-un program de mediu, vizează refacerea spaţiilor verzi, a aleilor pietonale, a infrastructurii de zonă verde şi achiziţionarea unui echipament de udat. Tot pentru modernizarea Parcului Monument, Consiliul Judeţean Brăila doreşte să poată prinde în bugetul de anul acesta construirea unui acvariu, a unui planetariu şi a unei minigrădini botanice.

Considerat principala zonă de agrement a oraşului, Parcul Monument nu a mai suportat intervenţii majore în ultimii douăzeci de ani, singurele lucrări fiind cele de întreţinere a aleilor centrale, de eliminare a vegetaţiei uscate şi de înlocuire a acesteia prin plantare de arbori şi arbuşti. În prezent, o parte din aleile pietonale proiectate iniţial au dispărut, fiind acaparate de vegetaţie, iar bazinele din spatele Muzeului de Ştiinţele Naturii nu mai sunt funcţionale. Parcul Monument îşi are numele de la un monument realizat de arhitectul francez Villaye, în 1833, care înfăţişa o spadă cu două tăişuri, aflată pe un soclu lângă care se găseau doi lei.

Deşi monumentul nu mai există, fiind distrus în 1916, denumirea parcului a rămas legată de acesta. Parcul a purtat o perioadă denumirea de “Kiseleff”, în amintirea guvernatorului rus din perioada Regulamentelor Organice, care se află la originile Brăilei moderne. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.