Acasă Uncategorized Bucuresti: Fostul primar al Sectorului 4, Adrian Inimaroiu, achitat definitiv in toate...

Bucuresti: Fostul primar al Sectorului 4, Adrian Inimaroiu, achitat definitiv in toate dosarele

DISTRIBUIȚI

98797 – 28022011 – Dupa mai bine de cinci ani de procese tracasante si umilitoare, fostul primar al Sectorului 4, Adrian Inimaroiu, a fost achitat definitiv pentru acuzatiile de abuz in serviciu contra intereselor publice, pentru care a fost trimis in judecata prin Rechizitoriul nr. 10.951/P/2004 din 08.06.2005 al Parchetului Judecatoriei Sectorului 4. Achitarea lui Inimaroiu si a mai multor functionari de la PS4 a fost pe toata linia, atat la fond, cat si in apel si recurs, fapt ce pune nevinovatia sa mai presus de orice tagaduiala. In fapt, Adrian Inimaroiu a devenit din anul 2004 tinta unei gasti de trista amintire de la Parchetul Judecatoriei Sectorului 4, condusa de fostul prim-procuror Ovidiu Emanuel Rosca, care facea „legea” in respectivul parchet, si care ajunsese sa incaseze 35 de achitari intr-un singur an, iar chefurile din restaurante si din birourile unitatii ajunsesera de notorietate. Adrian Inimaroiu a intrat in conflict cu mafia pietelor din Sectorul 4, dupa ce a refuzat sa scoata la vanzare, pietele de sector (date prin contracte de asociere in participatiune de ex-primarul Mihalache, unor indivizi dubiosi, in conditii pagubitoare pentru primarie). Inimaroiu a primit si amenintari in acest sens, iar din 2004, ca un facut, cativa procurori de la PJS 4, in special fostul procuror Marius Vasile s-au apucat sa-i deschida dosare penale pe tot felul de motive. Pe baza acestor „cercetari”, aduse prompt la cunostinta presei, Adrian Inimaroiu a fost catalogat drept „primarul penal”, fiind trimis apoi in judecata, compromis mediatic, pentru ca in final, din cauza inculparii, sa nu mai fie sustinut de partidul sau si sa piarda alegerile in fata contracandidatului „Piedone”.

Procurorii care au sfidat legea si verdictele judecatorilor – Cercetarile in dosarul Adrian Inimaroiu au fost demarate in 2004 de procurorul Marius Nicu Vasile, individ compromis pe care Inspectia CSM l-a trimis in judecata disciplinara pentru fapte nedemne de un magistrat, constant in aceea ca a postat pe forumul ziarelor Ziua si Gardianul comentarii denigratoare, cu acuze de spaga impotriva prim-procurorilor Dan Chiujdea si Mihai Betelie (ultimul tocmai castigase concursul de prim-procuror in fata lui Ovidiu Emanuel Rosca). Procurorul Marius Vasile a fost depistat cu ajutorul camerelor video din Internet-Cafe-ul de unde mesterise la calculator mesajele infame. Marius Vasile si-a dat demisia din functia de procuror inainte ca CSM sa se pronunte pe actiunea disciplinara, pe care a lasat-o fara obiect. Azi e avocat. Revenind la cazul Inimaroiu, procurorul Marius Vasile s-a retras din ancheta (cel mai probabil ca urmare a scandalului in care a fost implicat, si in care s-a descoperit ca o carte a sa intitulata „Achizitiile publice” fusese vanduta in peste 70 de scoli si gradinite pastorite de Directia Primariei Sectorului 4, condusa de o directoare a carei sot era unul dintre afaceristii care inhatasera Piata Berceni si caruia acelasi procuror Marius Vasile ii daduse NUP – caz musamalizat la DNA de procurorul Lucian Papici). Rechizitoriul impotriva lui Adrian Inimaroiu a fost emis in final de procurorul Stefan Balanescu (vezi facsimil) personaj care, ulterior, avea sa fie promovat in mod surprinzator la DNA, printr-un simplu interviu. E bine ca lumea sa se stie cum anume sunt recrutati anumiti procurori la DNA, pe aspecte care nu au nimic in comun cu experienta si pregatirea pe care ar trebui sa le detina un procuror anticoruptie. Din cauza suspiciunilor de interventii pentru aranjarea sentintei, dosarul penal a fost stramutat, la cererea inculpatilor, de la Judecatoria Sectorului 4, la Judecatoria Brasov. Prin sentinta penala nr. 416 din 12.03.2009, judecatoarea Lucica Bacioiu, de la Judecatoria Brasov a dispus achitarea acuzatilor, aratand ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii, respectiv lipsa intentiei (vinovatiei), dar si lipsa prejudiciului, luandu-se act de faptul ca „partile vatamate” introduse de procurori in dosar (CGMB si PS4) nu s-au constituit parti civile in cauza. De asemenea, a fost ridicat si sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor inculpatilor (care au stat 4 ani cu casele sechestrate pentru ca asa au vrut procurorii de la Sectorul 4) – Sentinta de achitare o puteti citi la finalul articolului. Sentinta de achitare s-a dat contrar concluziilor de condamnare puse de procurorul de sedinta George Daniel Danca, de la PJ Brasov. Desi circul judiciar ar fi trebuit sa se opreasca dupa achitarea data la fond, impecabil motivata pe 57 de pagini, o serie de procurori au continuat abuzul initial. Astfel, procuroarea Maria Rimniceanu, de la Parchetul Tribunalului Brasov a declarat apel, iar in faza de judecata procuroarea de sedinta Sanda Daniela Mates a pledat pentru condamnarea inculpatilor. Tribunalul Brasov a respins apelul parchetarilor prin decizia penala nr. 375/A/18.12.2009, mentinand ca temeinica solutia de achitare de la fond. Impotriva deciziei Tribunalului Brasov a declarat recurs procuroarea Andreea Panaitescu, de la Parchetul Curtii de Apel Brasov, cale de atac respinsa de Curtea de Apel Brasov, prin decizia nr. 391/R/07.06.2010, care a mentinut intocmai sentinta de achitare de la fond.

Iata, prin urmare, filmul unei inscenari judiciare prin care un primar PNL a fost mai intai compromis mediatic, eliminat apoi din partid ca urmare a inculparii nedrepte cu consecinta pierderii alegerilor pentru un al doilea mandat de primar, hartuit mai bine de cinci ani in procese cu sechestre asupra averii, pentru ca in final, dupa ce a fost achitat in toate instantele, nimeni sa nu plateasca! Nu doar Adrian Inimaroiu a suferit cinci ani de umilinte si privatiuni, ci si alti cinci fosti functionari ai Primariei Sectorului 4, care au fost la randul lor inculpati si calcati in picioare de anchetatori. Culmea, aceasta achitare nu a fost gasita ca imputabila procurorului Stefan Balanescu – ajuns mare anchetator anticoruptie la DNA dupa isprava sa. Curat, murdar…- www.promptmedia.ro, sursa – Lumea Justitiei

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.