Acasă Uncategorized Bucuresti: Oprescu catre Udrea: „Cate babe, atatea furuncule…”

Bucuresti: Oprescu catre Udrea: „Cate babe, atatea furuncule…”

DISTRIBUIȚI

98725 – 25022011 – Cu toate ca mai multi politicieni din PSD, cum ar fi Marian Vanghelie, sustin ca Sorin Oprescu face afaceri si ca este prieten cu Elena Udrea, lucrurile par sa fie infirmate de cei doi prin evenimentele care au avut loc in ultimele zile. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, spune ca acuzaţiile recente aduse de Elena Udrea la adresa sa unt „nişte prostii”. Răspunsul a venit după ce preşedintele PDL Bucureşti a declarat  că actualul edil-şef este un ipocrit care taie panglici. „Eu nu bag în seamă prostiile. Pe mine mă interesează bugetul, mă interesează să fac să funcţioneze oraşul ăsta. În rest, câte babe, atâtea furuncule”, a zis Oprescu. „Taie panglici la toate proiectele demarate de Traian Băsescu și Adriean Videanu, proiecte pe care le-a dezaprobat în trecut Este o mare ipocrizie și în general ipocrizia îl caracterizează pe Sorin Oprescu”, a spus Udrea, la videochatul Realitatea TV. Şefa PDL Bucureşti a mai spus că “stadionul Lia Manoliu se află în situația de a nu putea fi finanțat, pentru că bugetul Capitalei, care va fi aprobat în curând are multe lipsuri. E un buget care aproape nu poate acoperi datoriile RADET și subvenționarea pentru RATB”.

Drept răspuns, Sorin Oprescu îi transmite “să stea liniştită”. “Am să termin toate obiectivele şi încă mai multe decât ar crede”, a spus edilul-şef.

Tirul de acuzații al Elenei Udrea împotriva primarului general Sorin Oprescu nu s-a oprit aici: „Sunt o mulțime de investiții pentru care nu există finanțare. Oprescu, un manager care își dovedește limitele în momentul acesta, propune noi și noi SF-uri deși nu are bani să le termine pe cele începute. De aceea finantarea de catre primărie a stadionului Lia Manoliu va fi dificilă”, a concluzionat Udrea.

Declarațiile vin în contextul în care primarul general Sorin Oprescu, a anunțat în luna ianuarie că lucrările la Stadionul Lia Manoliu sunt în grafic și că se pun la punct ultimele detalii privind asigurarea managementului stadionului.

De asemenea, Udrea ar dori sa candideze pentru fotoliul de primar general al Capitalei, dar deocamdata nu are dezlegare de la partid in acest sens si sta foarte prost in sondajele de opinie interne. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.