Acasă Uncategorized Bucureşti: Asociaţia Română de Minifotbal s-a transformat în federaţie

Bucureşti: Asociaţia Română de Minifotbal s-a transformat în federaţie

DISTRIBUIȚI

98626 – 21022011 – După patru ani de activitate în care au fost organizate patru turnee naţionale şi o cupă a României, Asociaţia Română de Minifotbal se transformă în Federaţie.

Istoria minifotbalului şi a primelor competiţii de minifotbal în România merge până anii ’70 ai secolului trecut, municipiile Galaţi şi Târgu-Mureş fiind deschizătoare de drumuri în acest sens, în celelalte judeţe ale ţării primele informaţii despre competiţii de minifotbal datând imediat după anii ’90. O dezvoltare fragilă a minifotbaluuil a început însă propriu-zis în perioada anilor 2000 prin organizarea unor competiţii izolate la nivelul câtorva judeţe.

Minifotbalul a trecut în această perioadă de la meciuri ad-hoc de pe terenurile din curţile şcolilor sau din parcările dintre blocuri la competiţii bine organizate pe terenuri dotate cu gazon artificial, instalaţii de nocturnă şi chiar şi tribune pentru spectatori.

Proiectul Asociaţiei Române de Minifotbal a început oficial în anul 2007 prin organizarea primului turneu final, dar şi prin demararea la nivel local a cât mai multor competiţii de minifotbal. În urma activităţii din ultimii 4 ani, Asociaţia Română de Minifotbal a organizat patru Turnee Naţionale şi o Cupă a României, şi a pus bazele primei echipe naţionale de minifotbal. Reprezentativa României, sub conducerea antrenorului Tiberiu Lajos, fostul arbitru internaţional, a câştigat în 2010 şi primul turneu european de minifotbal, un element de deplină bucurie pentru cei au care jucat pentru prima dată sub culorile naţionale. La turneul găzduit anul trecut la Bratislava au mai participat şi reprezentantele de minifotbal din Austria, Ungaria, Cehia şi Slovacia.

În acest moment în tot acest sistem competiţional sunt angrenaţi un număr de aproximativ 25.000 de practicanţi de minifotbal.

”După acest parcurs încununat cu cele mai frumoase rezultate atât la nivel naţional cât şi european, am luat decizia de a depune toate eforturile ca minifotbalul din România să fie reprezentat la nivel de federaţie şi am reuşit. Un rol important în promovarea minifotbalul în România l-a avut şi căpitanul echipei naţionale de fotbal, Cristi Chivu, care a răspuns invitaţiei noastre de a fi prezent la ultime două turnee finale şi chiar mai mult decât atât, a fost gazda campioanelor noastre la nivel naţional din ultimii doi ani la meciurile sale de la Inter Milano”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele noii federaţii de minifotbal.

Pentru 2011, noua federaţie constituită îşi doreşte să organizeze un turneu european de minifotbal în România, dar şi sa consolideze campionatele de la nivel local, din cele peste 30 de judeţe în care se joacă în acest moment.

Dincolo de a fi un simplu joc, minifotbalul este de asemenea fascinant datorită multitudinii de scheme şi tactici care pot fi implementate. Nu în mod întâmplător acest sport este practicat aşa cum se ştie şi de foşti sportivi din toate domeniile, dar şi de persoane care nu au fost angrenate până acum într-o structură a vreunei ramuri sportive profesioniste.

Minifotbalul devine, cel puţin în România, prin dezvoltarea sa, mai mult decât un sport care oferă valori educaţionale, beneficii de sănătate, oportunităţi de socializare şi valoare sportivă. Jocul de minifotbal devine treptat o stare de spirit.

”Diferenţa dintre noi şi multe alte federaţii de sport din România este că nu ne propunem să facem performanţă, nu ne interesează rezultatele. Minifotbalul este un sport destinat exclusiv amatorilor şi care se joacă după propriul regulament. Scopul nostru este să continuăm promovarea minifotbalul ca un sport de masă, de a aduce cât mai multe persoane pe terenul de minifotbal, fiindcă practicarea minifotbalului poate contribui la starea de sănătate generală a celor care îl practică, şi cercetările internaţionale din domeniu o demonstrează. Totul pentru a creea o Românie mai sănătoasă. Și cred că de pe urma activităţii noastre şi alte federaţii sportive pot avea de câştigat, dar şi populaţia ţării noastre ca întreg”, a mai spus preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.