Acasă Uncategorized Bucureşti: Program de informare pentru elevi despre Uniunea Europeană

Bucureşti: Program de informare pentru elevi despre Uniunea Europeană

DISTRIBUIȚI

98790 – 28022011 – Comisiei Europene (RCE) în România şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) au lansat, luni, campania de informare şi comunicare “Europa, casa noastră”. Programul se adresează elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene

Programul “Europa casa noastră” se va derula pe parcursul unui an, sub egida Anului European al voluntariatului şi conţine trei seturi de activităţi: “Vizite şi dezbateri în şcoli”, „Lider european” şi „Ziua Europei”.

“Am iniţiat această campanie deoarece comunicarea cu tinerii reprezintă o preocupare esenţială pentru Comisia Europeană. Ne propunem să comunicăm politicile europene şi subiectele de interes pentru tineri, pentru că viitorul Uniunii este în mâinile lor. Vrem, de asemenea, să-i încurajăm să devină cetăţeni europeni activi, să se implice în activităţile de voluntariat şi în proiecte europene de schimburi interculturale. Prin Europa, casa noastră le prezentăm tinerilor Uniunea Europeană dintr-o perspectivă concretă, apropiată lor”, a declarat Niculae Idu, ;eful Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Activităţile programului sunt disponibile pe portalul web europacasanoastra.ro, care oferă elevilor şi profesorilor, participanţi în program, conţinut educaţional, o serie de servicii şi aplicaţii utile. Coordonatorii invită şcolile din România să participe în program prin completarea formularului online care este deschis la adresa menţionată. Şcolile participante vor putea apoi publica rapoarte şi fotografii realizate în cadrul evenimentelor lor.

Vizite şi dezbateri în şcoli”, primul set de activităţi, va da ocazia participanţilor să întâlnească personalităţi publice sau cetăţeni obişnuiţi cu care să intre în dialog.

Lider european” va oferi liceenilor din opt oraşe (Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Botoşani, Cluj, Făgăraş, Timişoara şi Arad) posibilitatea de a-şi însuşi, alături de consultanții Chelgate, noţiuni de leadership şi tehnici de prezentare prin participarea la un concurs cu etape locale, regionale şi naţională.

„9 mai, Ziua Europei” va fi marcată de un eveniment stradal ce va fi organizat în centrul vechi al Capitalei. Moto-ul evenimentului este “Unitate în diversitate”, iar manifestările vor cuprinde o varietate de programe cultural-artistice prin care, timp de câteva ore, bucureştenii vor avea ocazia să sărbătorească Ziua Europei.

Programul se bucură de sprijinul unor personalităţi publice precum Margareta Pâslaru şi Vlad Miriţă, care au acceptat să fie ambasadori ai programului. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.