Acasă Uncategorized Bucureşti: PSD ameninţă cu moţiunea de cenzură

Bucureşti: PSD ameninţă cu moţiunea de cenzură

DISTRIBUIȚI

98615 – 21022011 – PSD este în dezacord total cu angajarea răspunderii de către Guvern pe Codului Muncii. Un astfel de text nu poate fi trecut prin angajarea răspunderii, afirmă Ioan Cindrea, vicepreşedintele comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, fost ministru al Muncii. „Este un proces nedemocratic de aprobare. Din punctul de vedere al PSD, este periculoasă trecerea acestui text prin angajarea răspunderii. Codul Muncii poate genera echilibru între patronat şi angajaţi sau poate rupe echilibrul între acestea. Dacă Guvernul îşi angajează răspunderea pentru acest cod trebuie să-şi asume răspunderea şi pentru tensiunea socială

 

 

 

 

 

 

pe care o va crea.”, spune deputatul PSD. Acesta crede că guvernul trebuie să continue dialogul cu partenerii sociali şi Codul Muncii trebuie aprobat pe căile normale.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că Uniunea Social-Liberală va decide depunerea unei moţiuni de cenzură ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe modificările la Codul Muncii după discuţii cu patronatele şi sindicatele.

Ponta l-a acuzat totodată că premierul Boc că nu ştie modificările aduse codului. „Vrem să discutăm cu patronatele şi sindicatele. Domnul Boc nu ştie pe ce îşi angajează răspunderea. Noi vrem să fim serioşi. Nu ştim încă pe ce să depunem moţiune. Faptul că prim-ministrul este incompetent nu scuză un gest la fel de incompetent din partea noastră. O să luăm o decizie în cadrul USL, dar este imposibil în acest moment de la Boc să afli de fapt pe ce îşi angajează răspunderea şi care va fi textul şi modificările la modul serios”, a spus Ponta. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.