Acasă Uncategorized Cluj-Napoca: Mitropolitul Bartolomeu Anania a plecat la cele veşnice

Cluj-Napoca: Mitropolitul Bartolomeu Anania a plecat la cele veşnice

DISTRIBUIȚI

97976 – 01022011-  “Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunţă că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19.25, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul, şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor. Decesul a survenit la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat de presă al Mitropoliei Clujului.“Înconjurat de medici, prieteni,

 

 

 

 

 

 

 

ucenici şi colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfințitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecţiuni care i-au marcat ultima perioadă de viaţă. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu. Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunţată ulterior”, se mai spune în comunicat.

Bartolomeu Anania suferea de circa trei ani de o afecţiune a inimii, care îi afecta oxigenarea organismului. Mitropolitul a fost transportat chiar şi la Viena, la clinica AKH, pentru a primi un tratament corespunzător, însă medicii austrieci nu l-au mai operat din cauza stării foarte grave de sănătate. El a fost readus în ţară şi internat la Sectia de Terapie Intensiva din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca. Bartolomeu Anania ar fi împlinit 90 de ani pe 18 martie.

Trupul neinsufletit al mitropolitului Clujului a fost depus, luni seara, la Catedrala ortodoxa din Piata „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, dupa ce o scurta slujba de pomenire a avut loc in curtea Arhiepiscopiei Ortodoxe din municipiu. Slujba de pomenire, la care au asistat cateva zeci de persoane, a fost oficiata de un sobor de preoti in frunte cu preasfintitul Irineu Bistriteanu, dupa care sicriul cu trupul mitropolitului Bartolomeu a fost depus in Catedrala ortodoxa din Piata „Avram Iancu” din municipiu, unde clujenii au inceput deja sa vina sa isi ia ramas bun de la inaltul prelat.

Pe numele sau real Valeriu Anania, Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a nascut la 18 martie 1921 in comuna Glavile-Pitesteana din judetul Valcea. Cel ce avea sa devina, in martie 2006, Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului a avut parte de o tinerete agitata, fiind arestat in trei randuri (1941, 1942 si 1958) dupa ce a fost acuzat de „activitati legionare” si condamnat la munca silnica pentru 25 de ani, din care a ispasit sase ani. S-a calugarit in 1942, fiind apoi student la Medicina, Conservator si ulterior la Teologie. Bartolomeu Anania nu este cunoscut doar in calitate de cleric ortodox, ci si de scriitor, poet si dramaturg.

La varsta de 12 ani, viitorul mitropolit s-a inscris la Seminarul Teologic Central din Bucuresti, iar in 1935, minor fiind, a devenit membru al organizatiei „Manunchiul de prieteni”, organizatie legionara a tineretului scolar, pentru ca din 1936 sa fie incadrat in „Fratia de Cruce”, organizatie superioara celei dintai.

„Nu am apucat sa devin legionar din doua motive, unul formal si altul de fond: in ianuarie 1941, la vremea cand eu inca nu eram major (la aceea vreme majoratul era la 21 de ani), <Fratia de Cruce> din Seminarul Central a fost desfiintata. In al doilea rand, in timpul scurtei guvernari legionare, dar si dupa aceea, mi-a fost dat sa vad si reversul medaliei, adica fata nestiuta a Garzii de Fier, cu care nu puteam fi de acord. Marturisesc insa ca in <Fratia de Cruce> din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu”, afirma, mai tarziu, Bartolomeu Anania.

Viitorul mitropolit avea sa fie insa arestat de trei ori pentru legaturi cu legionarii sau activitati legionare: in 1941 (pentru trei saptamani, dupa ce participase la funeraliile unui comandant legionar), in 1942 (pentru ca ar fi detinut in podul Manastirii Cernica materiale legionare si arme) si in 1958, sub acuzatia de activitate legionara inainte de 23 august 1944. A fost condamnat de catre Tribunalul Militar Ploiesti la 25 de ani de munca silnica pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Si-a ispasit pedeapsa in inchisoarea de la Aiud la sectia „politici”. In timpul detentiei i-a murit mama, iar el a fost instiintat de acest fapt de catre fratele lui, inchis si el in aceeasi inchisoare. In 1964 a fost eliberat, impreuna cu alti detinuti politici, in urma unui decret dat de autoritati de desfiintare a detentiei politice.

In anul 1966 a fost trimis de catre Biserica Ortodoxa Romana in Statele Unite unde a indeplinit mai multe functii in cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului „Publicatii”.

In anul 1967 a fost hirotonit ieromonah de catre Arhiepiscopul Victorin, acordandu-i-se din partea Sfantului Sinod rangul de arhimandrit. Tine nenumarate conferinte si face parte din mai multe delegatii ale Bisericii Ortodoxe Romane peste hotare.

Reintors in tara, devine director al Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, intre anii 1976-1982. In anul 1982 se va retrage la Manastirea Varatec, pentru a se dedica scrisului.

In primavara anului 1990, Prea Cuviosul Arhimandrit Bartolomeu Anania a facut parte din Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii, alaturi de clericii Dumitru Staniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchis, Toader Crasmariu si de mirenii Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu.

La 21 ianuarie 1993 este ales ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului. In toamna anului 2005, nemultumit ca Andrei Andreicut, candidatul pe care l-a sustinut in mod public, nu a fost ales in functia de mitropolit al Ardealului, a initiat ruperea episcopiilor din nordul si centrul Ardealului de sub jurisdictia scaunului mitropolitan de la Sibiu.

Pe 2 martie 2006, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a ridicat pe Prea Cuviosul Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului si Clujului la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, mitropolie infiintata canonic de catre Sfantul Sinod la 4 noiembrie 2005.

Inalt Prea Sfintitului Bartolomeu i-au fost decernate titlurile de Doctor Honoris Causa al Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca (1 iunie 2001), al Universitatii de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca (7 iulie 2001); „Cetatean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca (25 ianuarie 1996); „Cetatean de onoare” al municipiului Bistrita (martie 2001) si „Cetatean de onoare” al municipiului Dej.

Pentru activitatea sa ecleziastica a fost distins cu Crucea Patriarhala – Bucuresti, Ordinul Sfantului Mormant al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel al Patriarhiei Antiohiei, iar incepand cu 22 noiembrie 2010 era Membru de Onoare al Academiei Romane. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.