Acasă Uncategorized Strasbourg: Parlamentul European, solidar cu protestatarii tunisieni

Strasbourg: Parlamentul European, solidar cu protestatarii tunisieni

DISTRIBUIȚI

98100 – 03022011- Membrii Parlamentului European şi-au exprimat solidaritatea faţă de acţiunile de protest care „permit poporului tunisian să îşi recâştige libertatea şi să pună capăt regimului” fostului preşedinte Ben Ali, criticând în acelaşi timp Uniunea Europeană, care „se dovedeşte incapabilă să elaboreze o veritabilă politică externă în relaţiile cu partenerii săi”.

După dezbaterea de joi cu Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, referitoare la revoluţia de iasomie din Tunisia şi situaţia din Egipt, plenul Parlamentului European a adoptat o rezoluţie prin care „îşi exprimă solidaritatea cu poporul tunisian”, ale cărui proteste împotriva guvernului au „condus ţara la o răscruce politică istorică”. Parlamentul condamnă represiunile şi utilizarea disproporţionată a forţei de către forţele de securitate, sprijinind măsurile care pot crea condiţiile necesare pentru organizarea alegerilor pentru o nouă adunare parlamentară.

Tunisia: o lecţie pentru eşecul politicii externe a UE – Deputaţii consideră că acţiunea UE în cazul Tunisiei reprezintă un exemplu clar al lacunelor politicii externe a UE. Ei au subliniat necesitatea revizuirii urgente a politicii de vecinătate a UE  în spaţiul sudic şi a politicii de sprijinire a democraţiei şi a drepturilor omului, instituind un mecanism care să permită punerea în aplicare a clauzei privind drepturile omului în toate acordurile cu ţările terţe.

In mod concret, Parlamentul a solicitat aplicarea imediată de către UE a deciziilor de blocare a bunurilor achiziţionate în mod necuvenit de către familia Ben Ali şi de apropiaţii acesteia şi ca Înaltul Reprezentant să implice Parlamentul în proiectele de sprijinire a democratizării în Tunisia şi în trimiterea unei misiuni UE de observare a alegerilor în această ţară. Deputaţii au solicitat de asemenea o utilizare efectivă şi mai flexibilă a diferitelor instrumente financiare de cooperarea cu Tunisia, cerând Comisiei să încurajeze societatea civilă.

Delegaţia Parlamentului European în vizită la Tunis – Parlamentul European va trimite o delegaţie de 12 deputaţi în vizită în Tunisia între 3 şi 6 februarie, pentru a face o evaluare a situaţiei politice actuale şi pentru purta convorbiri cu reprezentanţi ai guvernului provizoriu şi ai societăţii civile. Delegaţia ad-hoc va fi condusă de José Ignacio Salafranca (PPE, ES) şi Pier Antonio Panzeri (S&D, IT), care prezidează Delegaţia Parlamentului European pentru relaţiile cu ţările Magrebului.

Parlamentul va adopta o rezoluţie referitoare la situaţia din Egipt în sesiunea plenară de la Strasbourg, din 14-17 februarie. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.