Acasă Uncategorized Adrian Severin se retrage şi din grupul socialiştilor europeni

Adrian Severin se retrage şi din grupul socialiştilor europeni

DISTRIBUIȚI

99425 – 22032011 – Eurodeputatul PSD Adrian Severin a anunţat că a convenit cu Martin Schultz, liderul socialiştilor din Parlamentul European,  să se retragă din grupul socialiştilor europeni până la finalizarea tuturor investigaţiilor care îl vizează. Adrian Severin se retrage din grupul socialiştilor europeni pentru că, spune el, înţelege problema pe care grupul o are „legat de votul şi de electoratul său”. Europarlamentarul PSD  a precizat că din acest motiv i-a transmis lui Martin Schultz că se retrage din acest grup până la finalizarea tuturor investigaţiilor care îl vizează. Adrian Severin ar fi avut o întrevedere cu liderul socialist Martin Schulz,

 

 

 

 

 

 

care i-ar fi cerut pesedistului demisia din PE.

Preşedintele PSD Victor Ponta a afirmat luni că, dacă ar fi în locul lui Adrian Severin, ar prefera să facă un gest prin care să nu mai poată fi acuzat că se „ţine” de o anumită funcţie, lăsând să se înţeleagă că europarlamentarul social-democrat ar trebui să demisioneze.

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a anunţat luni că s-a autosuspendat din conducerea partidului până la finalizarea anchetelor asupra sa, explicând că nu doreşte ca acest incident să „apese” asupra PSD.

DNA s-a autosesizat şi în plus averea sa se află în cercetarea inspectorilor de integritate, Severin explicând că acest lucru nu are legătură cu scandalul Sunday Times.

Doi reporterii ziarului britanic Sunday Times susţin că au propus mai multor eurodeputaţi să facă lobby pentru o serie de amendamente în Parlamentul European, promiţându-le că, în schimbul acestora, vor fi plătiţi cu diverse sume de bani. Adrian Severin ar fi unul din membrii PE care au căzut în capcana jurnaliştilor.

Severin ar fi promovat un amendament, iar apoi i-a anunţat printr-un e-mail pe falşii lobbyişti, afirmând că amendamentul de care sunt interesaţi a fost depus la timp. La scurt timp, el ar fi trimis o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere”.

Ceilalţi doi europarlamentari implicaţi în scandalul „Mită de la lobbişti”, austriacul Ernest Strasser şi slovenul Zoran Thaler, au demisionat din PE. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.