Acasă Uncategorized Belgrad: Eurodeputaţii Victor Boştinaru şi Adrian Severin, într-o vizită la nivel înalt...

Belgrad: Eurodeputaţii Victor Boştinaru şi Adrian Severin, într-o vizită la nivel înalt în Serbia

DISTRIBUIȚI

99200 – 14032011 – Eurodeputatul Victor Boştinaru, vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru sud-estul Europei şi preşedinte al grupului informal „Prietenii Serbiei” din Parlamentul European, împreună cu eurodeputatul Adrian Severin, vicepreşedinte al Grupului S&D (social democraţi), participă în zilele de 14 şi 15 martie, la o serie de întâlniri cu oficiali de rang înalt ai Republicii Serbia.

Conform agendei, eurodeputaţii români vor avea întrevederi cu vicepremierul sârb, Božidar Đelić, ministrul Afacerilor externe, Vuk Jeremić, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului Republicii Serbia, Dragoljub Mićunović şi directorul Biroului pentru integrare în Uniunea Europeană, Milica Delević.

Vizita celor doi eurodeputaţi are loc după cea de-a patra Reuniune Interparlamentară Serbia – Parlamentul European de la începutul lunii octombrie, 2010. La acea dată au avut loc dezbateri cu reprezentanţi ai Guvernului Serbiei şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate cu privire la situaţia politică din Serbia şi perspectivele pentru integrarea în Uniunea Europeană, lupta împotriva corupţiei, reforma sistemului judiciar, problemele din Kosovo, situaţia economică, cooperarea regională, inclusiv Strategia Dunării şi evoluţiile în situaţia minorităţilor naţionale.

Eurodeputatul Victor Boştinaru susţine eforturile Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană şi a reiterat la acea dată, importanţa pe care Balcanii de Vest o au în completarea proiectului european. Alături de organizarea împreună cu Muzeul Naţional din Belgrad, la sfârşitul lunii august a acestui an, a unei expoziţii dedicate artei religioase murale din Serbia în Parlamentul European, Victor Boştinaru a avut o contribuţie decisivă la constituirea Grupului Informal „Prietenii Serbiei”. Acest grup numără în prezent peste 30 de membrii, personalităţi ale Parlamentului European din toate grupurile politice, recunoscute pentru contribuţia la procesul de lărgire a Uniunii Europene şi pentru implicarea constantă în problematica Europei de Sud-est. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.