Acasă Uncategorized Bucureşti: A murit ambasadorul Dumitru Ciauşu

Bucureşti: A murit ambasadorul Dumitru Ciauşu

DISTRIBUIȚI

99545 – 24032011 –  Ministerul Afacerilor Externe anunţă încetarea din viaţă, pe data de 22 martie a. c., a ambasadorului Dumitru Ciauşu, diplomat de carieră, “care a slujit cu dedicaţie, profesionalism şi perseverenţă interesul naţional timp de 41 de ani”.

“Personalitate remarcabilă, profund ataşat principiilor dreptului internaţional, ambasadorul Ciauşu s-a implicat constant în promovarea politicii externe a României în perioada 1960-2001, fiind un exemplu de rigurozitate şi gândire aplicată.

În cariera sa, ambasadorul Dumitru Ciauşu, jurist şi negociator a numeroase tratate,  a reprezentat cu ţinută România în Republica Federală Germania, Norvegia, Franţa, precum şi în comisii ale ONU dedicate dreptului mării, protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drepturilor omului, precum si in calitate de secretar de stat in MAE”, se spune într-un comunicat al ministerului.

Ultima sa misiune în serviciul exterior a fost de ambasador al României în Franţa.

Ceremonia funerară va avea loc vineri, 25 martie 2011, orele 12.00, la Cimitirul Ghencea civil din Bucureşti. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.