Acasă Uncategorized Bucureşti: Acord de colaborare între Camera de Comerţ a României şi Asociaţa...

Bucureşti: Acord de colaborare între Camera de Comerţ a României şi Asociaţa Importatorilor din Coreea

DISTRIBUIȚI

99234 – 15032011 – Camera de Comert şi Industrie a României a organizat Forumul de Afaceri România – Coreea de Sud, cu prilejul vizitei în România a delegaţiei economice a Asociaţiei Coreene de Importatori (KOIMA).

“Considerăm că mediul economic românesc este într-o ascensiune evidentă, iar România este deschisă cooperărilor economice. Consider că acest tip de întâlniri business to business sunt foarte bine venite. Memorandumul semnat reprezintă un cadru de colaborare punctual, care va permite în continuare noi proiecte de dezvoltare”, a declarat în cuvântul de deschidere Nicolae Băcanu, vice-preşedinte al Camerei Naţionale şi preşedintele CCI Arad.

Ju Tae Lee, preşedintele KOIMA, şeful delegaţiei coreene, a vorbit despre istoricul recent al relaţiilor economice bilaterale dintre România şi Coreea de Sud, dar şi despre depăşirea perioadelor de recesiune: „În anii 1990, Corea a suferit o criză economică de amploare când a trebuit să apeleze la ajutorul Fondului Monetar Internaţional. Aşadar, poporul corean a transformat această criză într-o oportunitate de a îmbunătăţi mediul corporatist şi de a se îndrepta către o economie inovativă. Sunt convins că această experienţă ne va ajuta să consolidăm parteneriatul nostru din punctul de vedere al comerţului şi domeniului economic. Coreea şi România au interese şi valori comune.”

În finalul întâlnirii reprezentanţii KOIMA şi CCIR au semnat un acord de cooperare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.