Acasă Uncategorized Bucureşti: Ajutoare de stat şi finanţări pentru sectoarele porcin, avicol şi apicol

Bucureşti: Ajutoare de stat şi finanţări pentru sectoarele porcin, avicol şi apicol

DISTRIBUIȚI

99286 – 16032011 –  Guvernul a aprobat miercuri două acte normative referitoare la reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli şi gestionarea fondurilor comunitare, a anunţat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a afirmat că aceste două acte normative se referă la susţinerea sectorului porcin şi a celui avicol. Ministrul Valeriu Tabără a precizat că în cele două sectoare procedurile de susţinere sunt diferite faţă de ajutorul acordat celorlalte sectoare ale agriculturii, fiind legate direct de norme de bunăstare, care sunt fixate prin regulamente de către Uniunea Europeană.

Prin actele aprobate miercuri, crescătorii de porcine şi de păsări pot beneficia mai repede de sprijin financiar. Astfel, pe baza adeverinţelor date de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, crescătorii de porcine şi păsări pot obţine credite garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural, credite acoperite din fonduri bugetare în trimestrul IV al acestui an.

„Producătorii pot beneficia de aceşti bani acum, imediat ce se publică cele două acte normative, iar creditele sunt apoi acoperite de la bugetul de stat în trimestrul IV al anului 2011” a detaliat ministrul Tabără.

Ajutorul de stat se ridică la 720 de milioane de lei, adică 360 de milioane de lei pentru fiecare din cele două sectoare agricole.

De asemenea, tot miercuri Executivul a adoptat o hotărâre privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2011-2013.

Ministrul Agriculturii a declarat că sursele financiare de susţinere a acestui program provin de la bugetul de stat. Pentru anul 2011, fondurile de la buget se ridică la 14.701.000 lei, suma fiind aproximativ acceaşi şi pentru 2012-2013.

Ministrul Tabără a afirmat că aceasta reprezintă doar 50% din finanţarea Programului, restul fondurilor venind de la Uniunea Europeană.

„Sunt circa 7 milioane de euro anual care se dau către acest sector. Este vorba de asistenţă tehnică pentru apicultori şi grupuri de apicultori, combaterea varoozei, raţionalizarea stupăritului pastoral şi măsuri de asistenţă pentru laboratoarele de analiză a caracteristicilor fizico-chimice ale mierii, ca şi acţiunea de susţinere a refacerii efectivului pe familii de albine pe teritoriul naţional” a precizat ministrul Agriculturii.

Valeriu Tabără a subliniat că domeniul apicol este unul din cele mai performante sectoare din zona agriculturii României, astfel că anul trecut s-au realizat circa 21.000 de tone de miere. Numărul familiilor de albine depăşeşte 1,4 milioane pe ţară.

Din partea Uniunii Europene, practic, se contribuie cu circa 3 milioane de euro anual pentru susţinerea acestui program, pe cei trei ani, respectiv 2011-2012-2013” a mai afirmat ministrul Agriculturii. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.