Acasă Uncategorized Bucureşti: Bugetarii vor putea lucra la proiectele cu finanţare din fonduri nerambursabile...

Bucureşti: Bugetarii vor putea lucra la proiectele cu finanţare din fonduri nerambursabile pe bază de contract de prestări de servicii

DISTRIBUIȚI

98890 – 03032011 – Guvernul a adoptat miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, o serie de măsuri al căror scop este, pe de o parte, să atragă în cadrul echipelor de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile cei mai buni specialişti, iar, pe de altă parte, să menţină în sistemul public personalul calificat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Purtătorul de cuvânt a precizat că personalul din autorităţile şi instituţiile publice centrale, din structurile subordonate acestora şi din autorităţile publice locale va putea desfăşura activităţi în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile  în afara programului de lucru, pe bază de contract de prestări servicii.  Excepţie de la această prevedere vor face demnitarii, aleşii locali, auditorii şi persoanele cu atribuţii de control financiar.

De asemenea, a arătat Ioana Muntean, prin Legea-cadru a salarizării unice în sistemul bugetar personalul din echipele de proiect, inclusiv din agenţiile de management şi organismele de implementare care lucrează cu fonduri europene, beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2011, de o majorare a salariului de bază cu până la 25 de clase de salarizare, proporţional cu timpul de lucru efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect.

„Aceste  două prevederi nu pot fi cumulate”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Fondurile pentru plata serviciilor prestate în afara programului de lucru de angajaţii care au atribuţii în gestionarea fondurilor externe nerambursabile vor proveni din bugetul proiectului, conform contractului de finanţare, fondurile fiind evidenţiate la titlul de cheltuieli „bunuri şi servicii”. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.