Acasă Uncategorized Bucureşti: CNCD nu discută astăzi despre Florin Tudose

Bucureşti: CNCD nu discută astăzi despre Florin Tudose

DISTRIBUIȚI

99009 – 08032011 – Preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, deputatul PNL Cristina Ancuţa Pocora, a fost invitată în data de 28 martie 2011, orele 10.00, la sediul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Iniţial, şedinţa a fost programată pentru data de 8 martie 2011 dar, pentru că Florin Tudose a anunţat că nu putea participa la dezbatere, aceasta a fost reprogramată.

“Am primit din partea instituţiei invitaţia de a susţine, cu argumente, sancţionarea manifestărilor publice împotriva demnităţii femeii, împotriva discriminărilor şi susţinerea necesităţii înlăturării stereotipurilor de gen. În speţă, este vorba de reacţia domnului profesor Florin Tudose, care a afirmat public, la începutul lunii februarie, că România are nevoie de o lege care să-i oblige pe moderatorii de televiziune, în special pe femei şi pe comentatorii politici, să treacă printr-un examen psihiatric, înainte de a intra pe sticlă. Şi atunci, şi acum, am considerat declaraţia domniei sale ca fiind iresponsabilă, care aduce grave prejudicii de imagine doamnelor şi domnişoarelor care lucrează în mass-media şi femeilor în general, constituind şi un atac asupra presei româneşti”, a declarat Cristina Ancuţa Pocora. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.