Acasă Uncategorized Bucureşti: De ce îşi ascunde averea primarul „cere este”?

Bucureşti: De ce îşi ascunde averea primarul „cere este”?

DISTRIBUIȚI

Cine îl ţine în braţe pe Vanghelie şi de ce? –  99053 – 09032011Poartă ceasuri de zeci de mii de euro, se plimbă într-o limuzină de lux și organizează petreceri cu sute de invitaţi la hoteluri scumpe. Organizează „vanghlioane” la ROMEXPO, taie porcul de Crăciun prin parcuri şi face spectacole la câteva zeci de metri de blocurile de locuinţe, în dispreţul legii şi al bunului simţ. Acesta este Vanghelie, un individ despre care se spune că nu îi este frică de nimic, că el este legea în sector şi că ştie să se poarte în funcţie de eveniment şi de interlocutor. În ultima vreme a început o amplă campanie pentru spălarea imaginii lui Vanghelie

 

 

 

 

 

 

 

 pentru că şeful PSD Bucureşti tânjeşte după fotoliul de primar general deţinut acum de duşmanul său declarat Sorin Oprescu.

Daniel Marian Vanghelie este cunoscut ca un primar cu bani şi acest aspect îl evidenţiază peste tot pe unde apucă, inclusiv pe la televiziuni. Câţi bani? Nimeni nu ştie, deşi, conform legii, alesul multora din Sectorul 5 ar trebui să îşi facă publică averea. Vanghelie nu şi-a publicat averea nici pe site-ul primăriei, nici pe portalului declarațiilor de avere al ANI.

Sesizate oficial de site-ul B365.ro, nici Primăria şi nici ANI nu au oferit un răspuns privind absenţa declarației de avere a edilului.

Marian Vanghelie ocupă funcţia de primar al Sectorului 5 din 2000, în 2008 fiind ales pentru un al treilea mandat. La aproape trei ani de la realegerea sa ca edil, Vanghelie refuză să îşi facă publică averea. Astfel, conform legislaţiei în vigoare declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se păstrează pe pagina de internet a instituţiei şi pe Portalul Declaraţiilor de Avere si de Interese al Agenţiei Naționale de Integritate pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează potrivit legii. Pe site-ul Primăriei Sectorului 5 însă, nici urmă de declaraţie de avere. Şi nici de Marian Vanghelie de-altfel. Pagina electronică a Primăriei nu are nicio categorie dedicată edilului, iar dacă nu ar fi atât de celebru, ar fi greu de aflat de pe site-ul instituţiei numele primarului ales. Marian Vanghelie este şi singurul primar din Bucureşti care nu şi-a publicat declaraţia de avere nici pe Portalul Declarațiilor de Avere al ANI. În luna octombrie 2010, B365.ro a făcut mai multe solicitări Primăriei Sectorului 5, verbale şi în scris, pentru publicarea declarației de avere a lui Marian Vanghelie. Niciun răspuns. S-a mers mai departe, la instituţia abilitată să sancţioneze astfel de încălcări ale legii. La prima solicitare, s-a răspuns după două luni, cu un citat din legea în vigoare: “În conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin.(1) litera e) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice (…)persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii”. “Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 6 de către persoanele responsabile cu implementarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi conducătorului entităţii respective, dacă acesta nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute de prezenta lege”, mai scria ANI în răspunsul primit. Pe 7 februarie 2011, a fost înaintată o sesizare oficială, privind refuzul edilului de a publica declarația de avere. Pe 7 martie, adică la 30 de zile de la trimiterea sesizării, încă niciun răspuns.

Vanghelie poartă la mână ceasuri de 160.000 de euro – Fără o declaraţie oficială, averea lui Marian Vanghelie poate fi doar intuită parţial. Recent, la o petrecere a tinerilor PSD-işti, Vanghelie s-a afişat cu un ceas Parmigiani Toric Retrograde de 60.000 de euro. Edilul şi-a sărbătorit ziua de naştere la Taverna Sârbului cu un model mai modest la mână: un Breguet Traditional, cu o valoare de catalog de aproximativ 20.000 de euro. La ziua de naştere a lui Ion Iliescu, la mâna lui Vanghelie a stat de această dată un Frank Muller Perpetual Calendar Biretro cu o valoare de piaţă de aproximativ 80.000 de euro.

În vara lui 2010, Marian Vanghelie se deplasa într-un Mercedes S500. Presa scria în 2005, că în declaraţia de avere a edilului de la acea vreme apăreau alte două autoturisme un Mercedes şi un Audi, ambele fabricate în 2000. În aceeaşi declaraţie de avere, edilul îşi trecuse şi cinci tablouri în valoare, toate, de 85.000 de euro.

Declaraţii mincinoase în perioada 2004 – 2008 – În aprilie 2010, în urma verificării declaraţiilor de avere ale edilului din perioada 2004 – 2008, ANI a constatat că Vanghelie a menţionat în declaraţiile de avere din 29.06.2004, 12.03.2005, 27.12.2005, 29.12.2006, 27.12.2007 și 25.06.2008 că a dobandit prin cumpărare, în anul 2001, un apartament în suprafață de 110 mp, situat în București, a cărui valoare de impozitare este de 60.000 dolari, deşi declarațiile referitoare la apartament nu sunt confirmate de Primăria Sector 2 – Direcţia de Impozite şi Taxe Locale. Vanghelie locuieşte pe Bulevardul Dacia, în Sectorul 2 al Capitalei. De asemenea, potrivit ANI, Vanghelie a menţionat în declaraţia de interese din data de 01.07.2004 faptul că deţine calitatea de acţionar la o societate comercială “nume indescifrabil” (număr de părţi sociale sau de acţiuni 65%, în valoare de 34.000.000.000 lei) şi S.C. București S.A., deşi, conform datelor înscrise la Oficiul Național al Registrului Comerţului, „distrugătorul de parcuri” nu figurează ca având calitatea de asociat/ acţionar/ administrator în cadrul niciunei societăţi comerciale. În plus, Vanghelie a omis să menţioneze în declaraţiile de avere şi interese acţiunile pe care le deţine la SI.F. Oltenia, S.I.F. Muntenia, S.I.F. Transilvania, S.I.F. Moldova, S.I.F. Banat-Crisana, S.I.F. Metropolitan Leasing S.A.. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.