Acasă Uncategorized Bucureşti: Deocamdată, nu vom circula pe Pasajul Basarab

Bucureşti: Deocamdată, nu vom circula pe Pasajul Basarab

DISTRIBUIȚI

99600 – 27032011 – În urma vizitei efectuate sâmbătă, 26 martie, în zona de lucru a Pasajului Basarab, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că inaugurarea va fi amânată din nou, după efectuarea tuturor probelor de rezistenţă. Asta pentru că, după spusele lui Oprescu, una dintrre cerinţele proiectantului este de a se realiza teste de rezistenţă şi cu tramvaie, nu doar cu maşini. De data aceasta, Oprescu nu a mai avansat o dată pentru inaugurare. Reprezentanţii Municipalităţii au precizat că pasajul va fi dotat cu senzori de cutremur şi de trafic. Senzorii de cutremur vor transmite avertizări cu circa 40 de secunde înainte ca o undă seismică mare să ajungă în Bucureşti, iar cei de trafic vor oferi informaţii cu privire la numărul de maşini aflate pe podul pasajului şi la timpul necesar pentru traversarea acestuia. Prezent la vizita de lucru, directorul Institutului de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu,

 

 

 

 a precizat că Podul Basarab este proiectat să reziste la un cutremur de şapte grade pe scara Richter. Marmureanu a explicat ca aceasta masura este absolut necesara, dand exemplu recentele evenimente din Japonia unde, datorita unor sisteme similare deja implementate, au fost salvate mii de vieti.

Construit pentru a fluidiza traficul, pasajul suprateran Basarab va face legătura între Bulevardul Nicolae Titulescu, în apropierea Gării de Nord şi Bulevardul Vasile Milea, existând şi bretele de legătură cu Şoseaua Grozăveşti. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.