Acasă Uncategorized Bucureşti: Finaliştii concursului internaţional de canto Maeştrii artei lirice – Petre Ştefănescu-Goangă”

Bucureşti: Finaliştii concursului internaţional de canto Maeştrii artei lirice – Petre Ştefănescu-Goangă”

DISTRIBUIȚI

99606 – 27032011 – În perioada 22 – 27 martie a.c., la Opera Naţională Bucureşti (ONB) s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a Concursului Internaţional de Canto “Maeştrii arte lirice”, dedicată în acest an baritonului Petre Ştefănescu-Goangă (1902 – 1973), artist liric aplaudat pe toate scenele lirice importante din ţară şi străinătate.

La 25 martie 2011, a avut loc cea de-a doua etapă eliminatorie a concursului, desfăşurată în Foaierul galben al ONB, cu acompaniament de pian. Cântăreţii rămaşi în competiţie au interpretat, în cadrul acestei etape, două arii, una la alegerea juriului şi a doua la alegerea candidatului. Juriul competiţiei a decis ca zece dintre cei paisprezece candidaţi rămaşi în etapa a II-a să se prezinte în finala concursului: Alexandru Aghenie, Victoria Goia, Nadejda Cerchez, Alexandra Tărniceru, Florentina Soare, Emanuela Pascu, Jean Kristof Bouton, Igor Ţurcan, Iurie Maimescu şi Veronica Anuşca. Finala se va desfăşura duminică, 27 martie, începând cu orele 16.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Concurenţii vor fi acompaniaţi de orchestra ONB, dirijată de Cristian Sandu, şi vor interpreta două arii, la alegerea juriului, din repertoriul propus de candidat. Publicul are acces cu bilete la finală şi la concertul laureaţilor. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.