Acasă Uncategorized Bucureşti: În penitenciarele din România încep să se dezvolte comunităţile terapeutice

Bucureşti: În penitenciarele din România încep să se dezvolte comunităţile terapeutice

DISTRIBUIȚI

99592 – 25032011 – La  penitenciarele  Jilava şi Rahova s-au desfăşurat în perioada 20 – 24 martie 2011 sesiuni în vederea elaborării  „Metodologiei de lucru pentru comunităţile terapeutice din penitenciarele Jilava, Rahova şi Târgşor”, astfel încât peste două luni,  acestea să devină funcţionale. 

Sesiunile fac parte din proiectul RO0034 – „Crearea a trei comunităţi terapeutice în penitenciarele Jilava, Rahova şi Târgşor”, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European. Au participat experţii desemnaţi din partea  instituţiilor partenere din Norvegia: Department of Public Health, Corectional Services Department şi Phoenix Haga precum şi reprezentanţi ai instituţiilor partenere din România: Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Agenţia Naţională Antidrog, Direcţia de Probaţiune.

În cadrul sesiunilor s-au dezbătut aspecte esenţiale în finalizarea metodologiei ca instrument de practică pentru specialiştii care vor desfăşura activităţi în cele trei comunităţi terapeutice. Acţiunile specifice demersului recuperativ într-o astfel de comunitate includ consiliere individuală şi de grup, ateliere educative specializate, autogospodărire, activităţi recreaţionale în spaţii special amenajate, dar şi în aer liber.

Cu ocazia vizitei, reprezentanţii Regatului Norvegian şi echipa managerială a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au convenit la derularea altor două proiecte, iniţiate în toamna anului trecut.

Unul dintre proiecte are ca obiectiv înfiinţarea unui penitenciar ecologic, cu regim deschis, în cadrul Secţiei Exterioare Chilia, în care urmează a fi amenajate spaţiile de cazare şi atelierele în care persoanele private de libertate selecţionate se vor califica în meserii ecologice (legumicultori, construirea de case ecologice tradiţionale, crescători de animale, împletitori de papură).

Cel de-al doilea proiect are ca obiectiv înfiinţarea unui institut naţional de formare profesională a personalului de penitenciare.

Ambele proiecte vor utiliza ca surse de finanţare, granturile norvegiene prevăzute de Spaţiul Economic European. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.