Acasă Uncategorized Bucureşti: Lefuri mai mici in ianuarie curent

Bucureşti: Lefuri mai mici in ianuarie curent

DISTRIBUIȚI

98989 – 07032011 – Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în ianuarie 2011, de 1.963 lei, cu 5% mai mic decât luna precedentă, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1424 lei, în scădere faţă de luna anterioară cu 72 lei (-4,8%).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţile de servicii informatice (3430 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (847 lei). 

Indicele câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2011 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 94,5%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 117,0%, cu 6,9 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2010.

Ianuarie 2011 comparativ cu decembrie 2010 – În luna ianuarie 2011, în majoritatea activităţilor din  sectorul economic,  nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai scăzut decât în luna decembrie 2010 când s-au acordat premii ocazionale (inclusiv prime de vacanţă şi prime plătite cu ocazia sărbătorilor de iarnă), ajutoare băneşti, sume din alte fonduri (inclusiv tichete cadou) ori s-au realizat producţii şi încasări mai mari (funcţie de contracte.

De asemenea, câştigul salarial mediu net din luna ianuarie 2011 a scăzut ca urmare a dificultăţilor salariale şi a concediilor fără plată. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 36,0% în extracţia minereurilor metalifere, respectiv cu 25,9% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 20%  şi 22% în extracţia cărbunelui superior  şi inferior, fabricarea calculatoarelor  şi a produselor electronice şi optice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şiacvacultură); între 18%  şi 20% în fabricarea echipamentelor  electrice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări  şi ale fondurilor de pensii), captarea, tratarea  şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport; între 13%  şi 16% în fabricarea produselor de cocserie  şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii anexe extracţiei, transporturi pe apă, fabricarea produselor textile, fabricarea hârtiei  şi a produselor din hârtie, fabricarea substanţelor  şi a produselor chimice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, colectarea şi epurarea apelor uzate, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport.

Uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net din luna ianuarie 2011 faţă de luna precedentă, s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (0,7%), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (0,5%), respectiv în alte activităţi extractive (0,3%).

În  sectorul bugetar s-au înregistrat  creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 285/2010. Astfel, în învăţământ câştigul salarial mediu net a crescut cu 11,1%, în sănătate şi asistenţă socială cu 6,8%, iar în administraţia publică cu  6,3%. Faţă de luna iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010, câştigul salarial mediu net din  luna ianuarie 2011 a crescut  în sectorul bugetar cu 17,5% în administraţia publică, 16,2% în învăţământ, respectiv cu 11,7% în sănătate şi asistenţă socială.

Ianuarie 2011 comparativ cu ianuarie 2010 – Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu 0,1%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 93,4%. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.