Acasă Uncategorized Bucureşti: MAE recomandă în continuare evitarea deplasărilor în Japonia

Bucureşti: MAE recomandă în continuare evitarea deplasărilor în Japonia

DISTRIBUIȚI

99204 – 14032011 – Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite deplasările care nu sunt necesare în Japonia, deoarece există factori de risc. Până în prezent s-au produs mai multe replici puternice ale seismul de mare intensitate care a avut loc în nordul Japoniei şi, conform autorităţilor nipone, există posibilitatea unor alte replici puternice în următoarea perioadă.  În plus, evoluţiile de la centrala nucleară Fukushima induc un grad suplimentar de risc direct, în situaţia unor evenimente negative la reactoarele acestei centrale şi indirect prin limitări ale aprovizionării cu energie electrică.Ambasada României la Tokyo este în permanentă legătură cu autorităţile locale şi centrale nipone, pentru a obţine informaţii referitoare la cetăţenii români. Până în acest moment nu a fost notificată că printre victimele cutremurului s-ar afla şi cetăţeni români.

 

 

 

 

Ambasada României în Japonia a primit şi soluţionat solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români şi a oferit informaţii în legătură cu situaţia din zonă.

Ministerul Afacerilor Externe face un apel public către cetăţenii români aflaţi în Japonia să se înregistreze în Registrul Unic al Ambasadei României în Japonia, astfel încât să fie în permanenţă informaţi în legătură cu posibilităţile de asistenţă consulară şi cu situaţia din zonă. Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români care solicită informaţii să transmită toate datele lor de identificare şi detalii cât mai exacte despre persoanele căutate (adresa,  e-mail, numere de telefon disponibile etc.).

Cetăţenii români sau familiile acestora pot contacta Ambasada României la numărul de telefon +81.334.79.03.11, cât şi la celula de criza din cadrul Departamentului Consular din cadrul MAE, la numărul de telefon +40.21.319.21.37.

MAE de la Bucureşti reamintişte că autorităţile japoneze sunt singurele abilitate să organizeze operaţiuni de căutare a cetăţenilor în zonele calamitate.

MAE japonez a creat un centru de informaţii pentru identificarea cetăţenilor străini care sunt în zonele afectate şi despre care nu există informaţii. Până la această oră, nu există informaţii despre victime cetăţeni UE. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.