Acasă Uncategorized Bucureşti : Scanere corporale pentru combaterea traficului de droguri pe Aeroportul ‘Henrı...

Bucureşti : Scanere corporale pentru combaterea traficului de droguri pe Aeroportul ‘Henrı Coandă’

DISTRIBUIȚI

99372 – 20032011 – La Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, în prezenţa şefului Departamentului Schengen din M.A.I., chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, şi a şefului Poliţiei Regiunii Amsterdam – Amstelland din Regatul Ţărilor de Jos, Bernard Welten, a avut loc, sâmbătă inaugurarea oficială a scanerelor corporale donate de către Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, destinate creşterii gradului de eficienţă a acţiunilor desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri. Au mai participat Tanya Van Gool, ambasador al Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, şi chestorul principal de poliţie Ioan Buda, şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române.

Cele două scanere corporale, cu o valoarea totală de 446.000 euro, reprezintă o donaţie a Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, realizată în cadrul Memorandumului de finanţare dintre Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Ţărilor de Jos şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru implementarea unui proiect de combatere a traficului cu droguri prin scanare corporală în aeroporturile „Henri Coandă” şi „Aurel Vlaicu” .Cele două mijloacele tehnice moderne aflate în dotarea Poliţiei de Frontieră Române oferă posibilitatea ca, prin scanare corporală cu raze X, să fie identificate pe loc persoanele suspecte de deţinere a drogurilor, respectiv cele care încearcă să folosească metodă disimulării, prin ingerarea substanţelor stupefiante.

Dotarea cu dispozitive tehnice la standarde europene reprezintă sprijin operativ şi un avantaj pentru structurile de aplicare a legii şi contribuie la consolidarea cooperării cu poliţiile de frontieră şi alte instituţii de aplicare a legii din cadrul Uniunii Europene şi ale Spaţiului Schengen, prin schimb de informaţii şi analize de risc specifice.

Unul dintre cazurile semnificative instrumentate de poliţiştii de frontieră cu sprijinul acestor scannere corporale îl reprezintă identificarea imediată a doi cetăţeni străini, cu privire la care existau suspiciuni că încearcă să introducă în ţară în incinta Aeroportului „Henri Coandă” – Otopeni, aproximativ un kilogram de cocaină ingerată.

Identificarea celor doi traficanţi a fost posibilă urmare a informaţiilor furnizate de ofiţerii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R., în baza cooperării cu poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din Bulgaria, potrivit cărora, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, urmează să sosească doi cetăţeni străini, suspectaţi că ar transporta droguri disimulate în organism. Cei doi cetăţeni bulgari, o femeie şi un bărbat, în vârstă de 42 şi respectiv 47 ani s-au prezentat la PTF-Aeroport „Henri Coandă” pentru a intra în ţară, călătorind din Republica Dominicană, iar după efectuarea formalităţilor de frontieră, o echipă formată din poliţişti de la D.C.C.O. – I.G.P.R. şi poliţişti de frontieră din cadrul P.P.F. „Henri Coandă” au efectuat un control asupra celor două persoane şi bagajelor acestora. Existând suspiciuni că aceştia transportă substanţe interzise în stomac, au fost conduşi către Biroul Vamal Otopeni Călători pentru controlul bagajele. La controlul efectuat nu au fost depistate substanţe interzise la deţinere, motiv pentru care, aceştia au fost supuşi unui control cu raze X, cu aparatul aflat în dotarea Poliţiei de Frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”. Astfel, în stomacul bărbatului, s-au descoperit 90 de capsule de cocaină, în cantitate de aproximativ 10 grame fiecare. Cetăţenii bulgari au fost preluaţi de către poliţiştii D.C.C.O. – Serviciul Antidrog, în vederea continuării cercetărilor, fiind conduşi la spital pentru expertiza de specialitate a capsulelor. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 143/2000. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.