Acasă Uncategorized Bucureşti: Senatorul Ion Toma demisionează din PSD

Bucureşti: Senatorul Ion Toma demisionează din PSD

DISTRIBUIȚI

99156 – 11032011 – Senatorul Ion Toma i-a trimis, vineri, preşedintelui PSD, Victor Ponta, o scrisoare în care îl anunţă că demisionează din partid. Gestul senatorului Toma vine după ce miercuri Biroul Permanent Naţional al PSD a decis suspendarea lui din partid pe o perioadă nedeterminată.

„V-am spus, domnule preşedinte Ponta, de faţă cu toţi colegii din Biroul Permanent Naţional, că, dacă luaţi decizia să mă suspendaţi, fie şi o secundă, din partid, să luaţi act de demisia mea. Am aflat din presă că am fost suspendat din partid pe o perioadă nedeterminată. Bărbăteşte ar fi fost să le spuneţi ziariştilor şi ce v-am spus în BPN, că-mi dau demisia”, scrie Toma, în scrisoarea trimisă, vineri, la sediul central al partidului, transmite Realitatea Tv.

„Vreme de 20 de ani am făcut performanţă pentru PSD şi voi continua să fac performanţă în politică şi în viaţa publică şi de acum încolo. Regret că s-a ajuns aici, regret că PSD a ajuns să fie mai preocupat de lupte interne decât să lupte cu adevăraţii duşmani, care sunt şi au fost mereu în afara partidului. Regret că s-a ajuns într-un punct în care nu se mai ţine cont de criteriul performanţei electorale. Regret că vocile critice au ajuns să deranjeze, în loc să fie încurajate”, mai afirmă senatorul în scrisoare.

Toma precizează că nu regretă prietenia cu fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană, chiar dacă „asta pare acum să fie păcatul cel mai grav în PSD”, aşa cum nu regretă nici prietenia altor colegi din BPN şi preţuieşte în mod deosebit toate momentele petrecute alături de grupul PSD din Senat.

El afirmă că regretă, însă, că „dominaţia pe care PSD o avea pe scena politică a început să apună”. „Regret, însă, că dominaţia pe care PSD o exercita pe scena politică a început să apună şi că acest lucru ni se datorează exculsiv nouă, care am fost mai preocupaţi să ne urmărim între noi decât să ne urmărim adversarii”, mai spune Toma.

„Vă rog ca prin prezenta să luaţi act de demisia mea din Partidul Social Democrat, ceea ce implică şi renunţarea la poziţia de vicepreşedinte al PSD. Vă urez să vă dea Dumnezeu gândul cel bun, să-i reprezentaţi cu adevărat pe pesedişti şi să terminaţi o dată pentru totdeauna cu jihadul intern”, îşi încheie Toma scrisoarea. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.